Limitarea la 10% nu este o initiativa noua. Ea se regaseste inca din Legea nr. 26/2002 de aprobare a Ordonantei nr. 28/2002, care prevedea o aliniere la maximum 20% pentru investitiile in bilete la ordin, in decurs de 12 luni. Prin noul regulament aprobat de CNVM, limita detinerilor in bilete la ordin a fost coborata la 10%, aceasta ajustare urmand a se realiza in maximum sase luni (sfarsitul anului). tinand cont de aceste prevederi, Capital Plus a demarat procesul de ajustare la noile cerinte legale, astfel ca, in acest moment, detinem 16-17% din activ in astfel de plasamente. Nu consideram ca prin aceasta reducere au fost afectate sau vor fi afectate randamentele Capital Plus, dovada ca pana in prezent (31 iulie), performanta este de 13,66%. Intr-adevar, biletele la ordin reprezinta cel mai profitabil segment dintre instrumentele cu venit fix ale Capital Plus, dar cea mai rentabila investitie o constituie portofoliul de actiuni cotate. Reducerea ponderii biletelor la ordin a fost balansata de o crestere a expunerii pe actiuni.
Care a fost contributia biletelor la ordin pentru cresterea fondului Capital Plus?
In 2000, de exemplu, randamentul anual al Capital Plus a fost de 63,9%, iar rentabilitatea medie a biletelor la ordin, de 83,5%. Pentru anul 2001, cresterea Capital Plus a fost de 48,6%, iar randamentul biletelor la ordin de 61,2%. In 2002, Capital Plus a inregistrat o performanta de 37,2%, iar biletele la ordin de 43,1%. In toata aceasta perioada, plasamentele in bilete la ordin s-au situat la limita de 30%. In acest an, pe primele sapte luni randamentul inregistrat din investitiile in aceste instrumente a fost de aproximativ 23,5%, iar performanta Capital Plus a fost de 13,66%.
Noul regulament elaborat de CNVM va determina o diversificare mai mare a plasamentelor?
Desi exista aceasta deschidere, cel putin pe termen scurt nu cred ca fondurile deschise de investitii vor folosi aceste posibilitati, in primul rand datorita valorii reduse a activelor (cel mai mare fond nu depaseste 13 mil. USD). Noile reglementari incearca sa determine o orientare a administratorilor preponderent spre piata de capital. In aceste conditii, putem vorbi de o diversificare in cadrul actualelor categorii de active: titluri de stat, obligatiuni municipale, actiuni cotate. O modificare a structurii plasamentelor fondurilor se va observa treptat, pe termen mediu (6 – 18 luni).
Daca nu mai este specificat gradul de risc, structura plasamentelor va putea fi modificata radical, fara consultarea investitorilor?
Noua legislatie nu mai stipuleaza obligativitatea consultarii investitorilor, ci a informarii acestora despre modificarile in politica de investitii, de comisioane, etc. Astfel, acestia vor putea decide daca sa ramana sau sa se retraga din fond.    N

Investitii financiare individuale
la 30.07.2003

Plasament    Nivel     Dobanda efectiva dupa
    maxim    1 luna    3 luni    6 luni
    (% pe an)    (%)    (%)    (%)
Depozit bancar 1 luna    14    1,15    3,49    7,11
Depozit bancar 3 luni    15,5    1,27    3,82    7,79
Depozit bancar 6 luni    16,5    1,36    4,07    8,14
Certficate trezorerie 3 luni    14    1,15    3,45    
Certificate trezorerie 6 luni    14,5    1,19    3,58    7,25

Dobanzile bonificate de banci pentru depozitele la termen s-au stabilizat in aceasta saptamana. Majorarile de dobanzi efectuate in ultimul timp erau necesare pentru a contracara tendinta de reducere a depozitelor populatiei din sistemul bancar. Mentinerea dobanzilor intr-un interval real negativ o perioada prea lunga de timp a facut ca retragerile de numerar sa depaseasca depunerile in banci.

Fondurile mutuale nu au mai inregistrat variatii importante ale valorii titlurilor de participare. Evolutia lor poate fi considerata drept normala pentru aceasta perioada, cand la Bursa numarul si valoarea tranzactiilor zilnice se afla la un nivel scazut.
Certificatele de trezorerie si dobanzile practicate de banci s-au stabilizat, pentru moment, la valori putin mai mari decat cele din cursului lunii iunie, fara a imbunatati insa randamentele fondurilor de investitii. Perioada de acalmie va dura probabil pana la sfarsitul verii, dupa care administratorii fondurilor se vor pregati sa se conformeze noului regulament de functionare al fondurilor deschise de investitii al CNVM.
Pe primul loc, din punct de vedere al cresterii unitatii de la inceputul anului, se situeaza in continuare fondul Napoca, fond care a ajuns la 16,9% si 31,36% in termeni anualizati.

depozite pe o luna

banca                dobanda
                %/an

Banca Romaneasca     (-3 v)    14
Transilvania (-1 f)        13
Piraeus Bank (-2 f)        13
Alpha (-3 f), Piraeus (-2 f)    12
Banc Post (-1 v)        12
BCR (-1 v)            12

Depozitele constituite la acest termen sunt bonificate cu maximum 14% pe an. Media se situeaza in jurul valorii de 12%, valoare foarte apropiata cu rata lunara a inflatiei. Desi sunt cele mai mici, prin reinnoirea depozitelor la scadenta, dobanda se capitalizeaza, rezultand randamente mai mari, cu conditia sa nu se efectueze noi reduceri.

depozite pe trei luni

banca                    dobanda
                    %/an

Banca Romaneasca (-1 v)        15,5
Transilvania (-1 f), BRD (-2 v)    15
Piraeus (-0,5 f)            14
Alpha (-3,5 f), BCR (-2 v)        13
Banc Post (-2 v)            13
Raiffeisen (-3 v)            13

Trei banci ofera in prezent randamente cuprinse intre 15 si 15,5% pe an. Deocamdata bancile nu mai au motive sa majoreze oferta. Diferentele dintre cele mai mari dobanzi si cele mai mici este de 4%. Ecarturile mari se inregistreaza in general cand bancile mai mici cresc dobanda pentru a atrage mai multi clienti.

depozite pe sase luni

banca    dobAnda
    %/an

Banca Romaneasca (-2 v)        16,5
BRD (-2,5 v)        15,5
Transilvania (-2 f)        15
Piraeus Bank (-1 f)        14,25
BCR (-3 v)        14
Alpha (-2,5 f)    t13,5

Banca Romaneasca ofera in prezent cea mai mare dobanda, de 16,5% pe an. Fata de inceputul anului, dobanda a scazut cu 4,5%, reducere impusa de evolutia pietei monetare. Pentru a evita ca dobanzile sa devina real negative, bancile pastreaza un nivel mai ridicat, tinta propusa pentru inflatie riscand sa nu fie respectata in acest an.r
r
profitul portofoliului de actiunit10.009.099 leir
r
SocietateatNr. actiunitSuma investita tValoarea tProfitr
tt(06.01.2003)t(la 30.07.2003)t(cu dividende)r
tt(lei)t(lei)t(lei)r
SIF Banat-Crisanat3.200t10.000.000t10.560.000t1.776.000r
SIF Moldovat3.704t10.000.800t9.260.000t772.284r
SIF Transilvaniat3.333t9.999.000t10.498.950t1.576.509r
SIF Munteniat3.704t10.000.800t10.000.800t1.333.449r
SIF Olteniat3.704t10.000.800t9.074.800t129.640r
BRD-SGt627t10.001.600t10.282.800t794.650r
Petromt7.692t9.999.600t10.768.800t769.200r
Impactt2.325t9.997.500t10.578.750t1.442.663r
Antibioticet4.545t9.999.000t9.544.500t-89.564r
Terapiat2.381t10.000.200t10.952.600t1.504.268r
Totaltt100.000.000t101.522.000t10.009.099r
r
In aceasta perioada de concedii nu se pot spune multe despre Bursa de Valori. Investitorii si-au luat vacanta, r
ordinele de cumparare fiind tot mai rare, ceea ce se reflecta in nivelul deosebit de scazut al tranzactiilor. r
Actiunile care s-au mai dezmortit apartin Petrom. Aprobarea strategiei de privatizare pentru aceasta societate a trezit interesul investitorilor. Brokerii sunt de parere ca tocmai tranzactiile cu titluri Petrom au dat tonul pietei, care in aceasta saptamana a fost ceva mai animata. Cotatia titlurilor Petrom a crescut de la 1.240 lei/actiune la inceputul lunii iunie, la 1.400 in ultima zi de tranzactionare a lunii. Pentru aceasta perioada, randamentul acestor titluri a depasit castigul adus de un depozit bancar. Insa la nivelul Bursei, cresterea a fost mult mai redusa.