Ovidius Clinical Hospital (OCH), cel mai mare spital privat din Sud-Estul României și rezultatul celei mai importante investiții în sănătate din 1989 și până astăzi în această regiune a țării, a fost inclus în Top 100 Performeri în Sănătate, realizat de Revista Capital.
În mai puțin de zece ani de la înființare, spitalul privat a înregistrat o dezvoltare semnificativă, ajungând să aibă două clădiri pentru servicii medicale, o clădire administrativă, o policlinică și să ofere o capacitate totală de 154 de paturi. De asemenea, a devenit un important angajator, oferind peste 700 de locuri de muncă, dintre care 250 sunt ocupate de medici. Această creștere a determinat chiar întoarcerea în țară a multor români care lucrau în străinătate. La începutul lunii aprilie 2023, a fost inaugurat un nou spital specializat în tratarea bolilor cardiovasculare și a celor oncologice. Această extindere a fost posibilă datorită unei investiții de 28 de milioane de euro, din care 8,1 milioane de euro au fost direcționați exclusiv către achiziționarea de echipamente medicale de ultimă generație.
”Întregul nostru personal medical sau tehnic-administrativ este selectat după competențe și calități umane, echipa este parte a culturii noastre organizaționale și suntem suficient de buni la acest capitol. Am reușit să atragem alături de noi peste 250 de medici, iar în ultima perioadă, am reușit să convingem să revină acasă, din mari spitale europene, medici români cu mare experiență profesională care își desfășurau activitatea în Occident de mai bine de 10 ani. Suntem un spital de nivelul oricărui spital de renume din vestul Europei, ne-am câștigat renumele prin performanță, iar performanța nu se poate obține fără o echipă de profesioniști care să pună în valoare echipamente de diagnostic și tratament de ultimă generație!
Pentru ca un spital să poată oferi servicii medicale la cel mai înalt nivel are nevoie în egală măsură atât de specialiști cu experiență și bine pregătiți cât și de echipamente de top, altfel nu se poate! Nu întâmplător această combinație este perfect îngemănată la OCH: echipă medicală bine pregătită, care ține pasul constant cu noutățile în domeniu, și achizițiile de tehnică medicală de vârf – avem în dotare, de exemplu, un angiograf unic deocamdată în România – Artis Icono Floor. Atât dotarea medicală cât și rezultatele activității noastre zilnice ne-au adus o acreditare cu care ne mândrim: OCH este primul Centru de Referință Siemens Healthineers din țară”, declară Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu, Medic primar chirurgie generală, Fondator și Director Medical OCH.
Peste 70.000 de pacienți au beneficiat de investigații
Până la deschiderea noului spital dedicat pacienților cu afecțiuni oncologice și cardiovasculare la OCH, în 2022, peste 70.000 de pacienți au beneficiat aici de investigații sau tratament, iar în anul următor se așteaptă ca această cifră să se dubleze. Totodată, mare parte din serviciile medicale oferite de Ovidius Clinical Hospital sunt acum decontate pentru pacienți.
”OCH este un spital construit de medici, iar principiul după care ne conducem este, fără nicio excepție, grija față de pacient, ceea ce pentru mine ca manager și ca doctor care profesează zi de zi înseamnă că trebuie să mă asigur că oferim servicii medicale de calitate, cât mai variate și cât mai accesibile pentru cât mai mulți pacienți. Tocmai de aceea ne-am asigurat că tot mai multe dintre serviciile noastre sunt decontate de casa de asigurări, astfel încât pacienții din Dobrogea să poată beneficia gratuit de diagnostic prompt și tratament eficient, de acces la medici cu experiență și tehnologie medicală de vârf. OCH este un spital de modern în care se face medicină la cel mai înalt nivel, recunoscut ca atare, atât de pacienți cât și de comunitatea medicală, este proiectul care s-a născut sub dorința performanței și are înscris în ADN-ul său să facă performanță medicală”, arată Dr. Nicolae Ciufu.
Trei calități obligatorii ale unui manager de unitate spitalicească
În cei zece ani de existență, pandemia COVID-19 a fost una dintre marile provocări întâlnite, însă modul rapid de reacție în modificarea fluxurilor și implementarea măsurilor de siguranță pentru pacienți au făcut ca OCH să nu înregistreze nici un caz de pacient pozitiv. Iar acesta, este de părere Dr. Nicolae Ciufu, este meritul echipei de management bine construite.
”În primul rând, cred că este esențial ca un manager de spital să aibă gândire constructivă, care vine dintr-o cunoaștere atentă a necesităților medicale ale populației din zona în care își desfășoară activitatea, dublată de capacitatea de a avea viziune, de a lua cadrul general și de a-l extrapola în așa fel încât să dea ideilor o formă viabilă pentru ca activitatea medicală să se poată susține ca business. Aș pune pe locul doi etica profesională și buna organizare și, nu în ultimul rând, un bun manager deține un „pachet” de abilități interconectate: flexibilitate, adaptabilitate și comunicare – aceste calități sunt obligatorii, altfel nu poate trece de proba practică de a conduce un spital și de a realiza performanță medicală”, a încheiat Dr. Ciufu.