Ozer Construction Romania va realiza in Sinaia complexul rezidential Belleview, amplasat pe un teren de 7.000 mp, situat la intrarea in Sinaia. Obiectivul va include 344 de locuinte, 136 de  garsoniere, 140 de apartamente cu doua camere, 32 de apartamente cu trei camere, plus 36 de duplex-uri. Ansamblul, format din doua corpuri de cladire distincte (S+P+8E+M), va avea si 344 de locuri de parcare, urmand sa fie definitivat in 2009.  

“Piata apartamentelor de vacanta de pe Valea Prahovei se confrunta cu o cerere ce depaseste cu mult oferta existenta”, spune Adrian Sandu, project manager din partea Euroest, firma ce detine exclusivitatea pentru comercializarea locuintelor din Cadrul complexului. De altfel, pana in prezent, conform reprezentantilor Euroest, au fost deja contractate 52 de garsoniere si apartamente cu doua camere.  

Preturile de constructie vor oscila intre 1.050 euro/mp si 1.250 euro/mp fara TVA pentru garsoniere si apartamente si 1.400 euro/mp – 1.600 euro/mp in cazul duplexurilor. Terenul pe care va fi realizat Belleview, a apartinut initial societatii Romcarbon si pentru demararea lucrarilor a fost necesara demolarea halelor existente.  

Randamentul acestei investitii, cifrate la peste 20 milioane de euro este preconizat de reprezentantii companiei Ozer la 20% – 21%, fara taxe. 

Ozer Construction , infiintata in 1963 activeaza pe piata romaneasca de 10 ani. Printre proiectele dezvoltate de firma se afla Bucuresti Mall, Caro Castel Office, Oxford Garden etc. In prezent, firma dezvolta in zona Aviatiei, din Bucuresti, un alt ansamblu rezidential cu o valoare de circa 14 milioane de euro.

 

Sursa: Capital 28 Mai 2007