Ozone – LaborMed, o tranzacţie cu năbădăi

Au bătut palma la patru dimineaţa, după ce lipsa de transparenţă şi fluctuaţia de manageri de la Ozone i-au făcut pe managerii LaborMed să se răzgândească de două ori. Portofoliul de medicamente achiziţionat, recent, de la Ozone Laboratories va transforma producătorul local LaborMed Pharma Group într-un jucător regional. Dezvoltarea companiei, al cărei acţionariat este controlat de fondul de investiţii Advent International, implică şi alte achiziţii viitoare, acesta fiind

Au bătut palma la patru dimineaţa, după ce lipsa de transparenţă şi fluctuaţia de manageri de la Ozone i-au făcut pe managerii LaborMed să se răzgândească de două ori.

Portofoliul de medicamente achiziţionat, recent, de la Ozone Laboratories va transforma producătorul local LaborMed Pharma Group într-un jucător regional. Dezvoltarea companiei, al cărei acţionariat este controlat de fondul de investiţii Advent International, implică şi alte achiziţii viitoare, acesta fiind „momentul potrivit să cumperi“, după cum spune Stephen Stead, directorul general al LaborMed Pharma Group.

„Sunt pe piaţa locală câteva companii mici de care vrem să ne interesăm mai îndeaproape, care ar putea avea o contribuţie la dezvoltarea companiei. Sunt oportunităţi şi în Polonia, care este cea mai mare piaţă din regiune, dar şi în ţările din fosta Iugoslavie, care sunt în urmă din punctul de vedere al dezvoltării pieţei farmaceutice“, arată el. Şi, pentru un manager care în ultimii cinci ani a fost implicat în şase-şapte tranzacţii pe piaţa farmaceutică, printre care Terapia – Ranbaxy şi Polpharma – Gedeon Richter, exerciţiul este binevenit.

Lipsa transparenţei, o problemă reală

Însă, între toate acestea, achiziţia Ozone va rămâne una aparte. Şi asta pentru că, deşi la început s-a dorit achiziţia întregului grup de companii, în final s-a bătut palma numai pentru portofoliul de circa 400 de medicamente, drepturile de proprietate intelectuală asociate şi lanţul de furnizori.

„Aşteptările proprietarilor erau foarte mari şi existau nişte probleme importante ale companiilor din punctul de vedere al unor posibile riscuri financiare şi legale. În final, toate celelalte firme care erau foarte interesate de Ozone au început să se retragă, tocmai din cauza acestor complicaţii, cu toate că preţul era în scădere“, explică Stead. Şi LaborMed s-a retras din discuţii, dar câteva luni mai târziu, în primăvara acestui an, a revenit cu o altă ofertă, de data aceasta doar pentru companiile ce deţineau medicamentele. Dar şi aceasta a picat.

„Problema noastră era că ne aflam sub masa critică, din punctul de vedere al vânzărilor, pentru mărimea organizaţiei pe care o aveam. Deţinem o linie de producţie, un laborator pentru controlul de calitate, echipă de vânzări, sistem de distribuţie. Practic, eram o companie integrată, dar cu vânzări mici. Ne lipseau produsele“. Aşa s-a ajuns la o tranzacţie atipică, la sfârşitul căreia hârtiile şi semnăturile sunt de ordinul sutelor. Valoarea vehiculată a tranzacţiei este de 20-24 de milioane de euro. „Nu e chiar aşa, spune directorul LaborMed. Preţul final este o combinaţie între o sumă plătită acum, alte drepturi plătite acţionarilor trimestrial, până la mijlocul anului 2011, şi suma plătită pentru cumpărarea stocurilor existente. În final, totalul depăşeşte 24 milioane de euro“.

LaborMed va adăuga circa 70 de oa­meni celor circa 500 pe care îi avea, crescând numărul salariaţilor cu circa 15%. Noii angajaţi fac parte din lanţul de furnizori, din administraţie şi din noua echipă de vânzări pentru OTC-uri. În ceea ce priveşte contractele de producţie pe care Ozone le avea cu mai multe fabrici din ţară, dar şi din străinătate, LaborMed va lua o decizie după o analiză atentă a costurilor de producţie. „La început, nu vom schimba nimic. În unele cazuri ştim că nu va fi posibil să transferăm producţia aici din cauza reglementărilor din domeniu, deşi fabrica noastră funcţionează acum la 65% capacitate. Cred că majoritatea transferurilor pe care ne decidem să le facem se vor finaliza în 12-18 luni“.

Integrarea Ozone va dura până în 18 luni

Practic, LaborMed va opera trei branduri: LPH, brandul existent, pentru medicamente eliberate pe bază de reţetă, Ozone, pentru medicamentele eliberate fără reţetă (OTC-uri), şi Ozone Natural, pentru medicamente precum Trachisept. „În Polonia, vom avea doar OTC-uri, dar vom adăuga cu timpul şi produse eliberate pe bază de reţetă, urmând apoi să le spunem şi povestea LaborMed“, spune managerul.

Ce se va întâmpla cu entitatea juridică Ozone? Cel mai probabil se va dizolva, dar după o perioadă de circa 18 luni, cât se estimează că va dura actualizarea tuturor autorizaţiilor de punere pe piaţă a produselor tranzacţionate.