In septembrie anul trecut, ALD Automotive a lansat “Programul de condus defensiv” oferit in parteneriat exclusiv cu Scoala de conducere defensiva si pilotaj Titi Aur. Scopul acestei initiative este de a oferi clientilor ALD Automotive o solutie pentru un condus mai sigur si o modalitate de eficientizare a costurilor cu flota auto.
Compania de leasing operational, care gestioneaza peste 7000 de vehicule, propune un program complet de condus defensiv, bazat pe experienta in domeniu a unuia dintre cei mai cunoscuti piloti romani de raliu, Titi Aur:
“Alegerea celui mai experimentat trainer de condus defensiv de pe piata nu a fost dificila, intrucat Titi Aur si echipa sa si-au demonstrat abilitatile de a invata soferii sa adopte un stil de condus defensiv si responsabil: in peste 12 ani de experienta, el a instruit mai mult de 20000 de cursanti. 400 dintre conducatorii autovehiculelor noastre au participat la cursuri, iar feedbackul pozitiv primit de la clienti ne incurajeaza sa dezvoltam programul si sa investim in acest parteneriat”, a spus Shane Dowling, Director General ALD Automotive.
Primele rezultate ale programului, sumarizate pentru un esantion de 350 de utilizatori ai masinilor companiei, arata ca aprox. 75% dintre cei care au inregistrat daune inainte de inscrierea in program, au redus numarul acestora dupa participarea la cursuri.
Scaderea numarului de daune este doar unul dintre beneficiile programului, impactul asupra reducerii costurilor cu gestionarea flotei auto se refera si la:
· scaderea costurilor cu accidentele si daunele masinii
· diminuarea numarului de zile de autovehicul de inlocuire
· optimizarea consumului de carburant
· evitarea uzurii inutile a anvelopelor
· adoptarea unui stil de condus mai economic de catre angajati
Programul are si avantaje ce tin de cresterea nivelului de motivare a angajatilor, care isi vor imbunatati abilitatile de condus, isi vor creste securitatea in trafic, vor reduce absentele cauzate de ranirea in urma accidentelor si vor sta mai putin timp la asigurator sau in service din cauza daunelor masinii.
In cadrul programului conducatorii auto participa la cursuri teoretice, unde sunt instruiti cu privire la notiunile de baza – pregatirea deplasarii, intelegerea comportamentului masinii, tehnici de conducere defensiva si economica, practici periculoase la volan, etc. Pe parcursul sesiunii practice, acestia experimenteaza tehnici de condus defensiv si proceduri de control a autovehiculului in situatii limita din trafic: franare corecta cu si fara ABS, controlul masinii in derapaj, teste de impact si de rasturnare cu ajutorul simulatoarelor auto speciale.
In ceea ce priveste locatia, clientii ALD Automotive pot alege sa programeze cursurile de condus defensiv la scoala Titi Aur din Bucuresti sau alternativ, la sediul firmei lor cu ajutorul unitatii mobile a scolii.
Detalii pe www.ald-condusdefensiv.ro