EximBank şi compania Antibiotice SA au încheiat un acord financiar în valoare de 60 de milioane de lei care are ca destinaţie finanţarea activităţii companiei pentru atingerea obiectivelor sale de business: creşterea volumului producţiei şi a vânzărilor, în special a exporturilor, potrivit unui comunicat al băncii.
‘Parteneriatul pe care l-am încheiat cu Antibiotice demonstrează corectitudinea direcţiei strategice a EximBank, de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse şi servicii la un nivel competitiv de preţ, atractive pentru companiile aflate în căutarea unor soluţii de dezvoltare a afacerilor pe termen mediu şi lung. Antibiotice este o companie românească cu o tradiţie de aproape 60 de ani pe piaţa de medicamente şi suntem convinşi că prin facilităţile acordate vom contribui la continuarea acestei tradiţii prin susţinerea trendului de evoluţie pozitivă a companiei atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională’, a declarat Traian Halalai, preşedintele EximBank.
Pachetul financiar va fi utilizat de producătorul de medicamente pentru finanţarea activităţii curente, precum şi pentru refinanţarea unui credit contractat de la o altă bancă comercială.
Compania este unul din cei mai importanţi exportatori români de medicamente în formă finită şi de Nistatină (primul producător din lume pentru această substanţă activă) şi estimează o creştere cu aproape 20% a vânzărilor la export, faţă cu 2012, pe fondul extinderii parteneriatelor pe piaţa americană, dar şi în alte state. Astfel, valoarea exporturilor previzionată pentru acest an se ridică la circa 24 de milioane de dolari, din care aproape 5 milioane de dolari reprezintă vânzările pe piaţa americană.
Compania ieşeană a încheiat anul 2012 cu afaceri totale de 304,7 milioane lei şi un profit net de 27,1 milioane de lei. Antibiotice este o companie farmaceutică cu capital mixt, acţionarul majoritar fiind Ministerul Sănătăţii, cu un pachet de 53% din acţiunile companiei.
EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.
Banca deţine o reţea de 15 unităţi – Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara şi Sibiu.