(P) Operatorul de servicii medicale private Gral Medical, a inaugurat în luna iunie 2011 trei clinici în provincie, dotate cu aparatură modernă şi cadre medicale de prestigiu. Clinicile oferă servicii personalizate, în special pe Oncologie, dar şi alte servicii medicale lansate cu succes în capitală pe următoarele specialităţi: Urologie, Ortopedie, Cardiologie, Ginecologie, Endocrinologie.
Lansarea celor 3 clinici, focusate pe servicii de nişă, face parte din proiectul de dezvoltare iniţiat de companie la sfârşitul anului trecut, proiect ce prevedea deschiderea a 5 centre de diagnostic şi tratament în provincie.
“În anii trecuţi fiecare demers investiţional era făcut către oferirea de servicii noi de tratament, însă numai pentru pacienţii din capitală. Odată cu lansarea lor, am fost surprinşi să constatăm că mesajul transmis s-a făcut auzit în oraşele din provincie şi uneori chiar de către românii aflaţi în străinătate. Acest lucru ne-a facut să concluzionăm că în provincie există o nevoie mult mai mare decât în capitală. Remarci de genul “şi la noi cand se va face ceva…” ne-au impulsionat şi mai mult şi am decis să facem rabat de la anumite restricţii de eficienţă a investiţiilor şi să aducem un plus de valoare pe o piaţă aflată şi aşa în suferinţă.” afirmă Robert Chiţan, manager dezvoltare-promovare Gral Medical.
Bugetul alocat în 2011 pentru deschiderea tuturor centrelor din ţară se ridică la peste 1 milion de Euro, din care peste 600.000 de Euro au fost deja investiţi în cele 3 clinici noi deschise.
Clinicile au fost lansate în 3 oraşe importante: Piteşti, Ploieşti şi Focşani.
Centrele sunt situate în zone centrale accesibile pacienţilor: Clinica OncoFort Ploieşti (Str. Eroilor), Clinica OncoFort Piteşti (Str. Victoriei) şi Clinica OncoFort Focşani (Str.Bucegi). Centrele vor oferi servicii complete pe oncologie (chimioterapie, investigaţii şi consultaţii de specialitate, recoltări analize medicale, puncţii şi biopsii, histopalogie..etc) dar ulterior se vor lansa şi alte servicii ce sunt active în clinicile din capitală, unele fiind deja implementate.
Ca şi noutate, Clinica OncoFort din Ploieşti oferă, în premieră pentru Judeţul Prahova, servicii complete de tratament pentru pietre la rinichi (litotriţie) şi “ciocuri la călcâie”, fiind astfel cel de-al doilea centru deschis de Gral Medical dedicat serviciilor de urologie şi ortopedie, dupa ce centrul FortLit din capitală a fost o premieră în serviciile private din România.
Gral Medical nu se va opri aici şi în scurt timp va deschide şi urmatoarele 2 clinici în ţară.
“Următorul centru se va deschide cât de curând în oraşul Craiova, iar pentru ultimul centru suntem în discuţii pentru a alege una din cele 2 locaţii din oraşul Galaţi sau Braşov” afirmă Robert Chiţan.
Compania Gral Medical a înregistrat venituri de 3.5 milioane Euro în primele 3 luni ale acestui an, cu o creştere de 20% faţă de perioada precedentă a anului trecut, iar din ultimele estimări va încheia semestrul cu o cifră de afaceri de aproape 7milioane de Euro. Rezultatele financiare se menţin în valorile bugetate având în vedere că estimarea pentru următoarea perioadă va fi optimistă deoarece vor intra în funcţiune noile centre deschise, precum şi dezvoltarea unor noi servicii de tratament în centrele existente.
Odată cu lansarea clinicilor, Gral Medical va demara o campanie de prevenţie şi informare a bolilor de tiroida, campanie ce se va desfăşura pentru prima dată în 5 judeţe din ţară.
“Până la sfârşitul anului vom ajunge la un număr de 25 de centre de diagnostic şi tratament (faţă de 18 în prezent), iar promovarea serviciilor oferite se va face mult mai bine având în spate o infrastructură medicală solidă. Acest lucru va facilita tuturor pacienţilor accesul la aceleaşi servicii medicale de top ca şi în capitală” afirmă Robert Chiţan, manager dezvoltare-promovare Gral Medical.