Cine este MetLife (Metropolitan Life Insurance Company) şi ce experienţă în asigurări de viaţă aduce pe piaţa din România?
În primăvara anului 1868, când telefonul nu fusese încă inventat, iar electricitatea era un lucru neobişnuit, pe piaţa din Statele Unite ale Americii a apărut MetLife, o societate micuţă la acea vreme, care a început să vândă asigurări de viaţă, chiar din primele zile de la înfiinţare.
După multe decenii de inovare şi dezvoltare, compania se află acum într-un moment de mare importanţă din istoria sa, dintr-o poziţie de unde poate fructifica numeroşi ani de experienţă, datorită reputaţiei, siguranţei şi stabilităţii oferite de-a lungul timpului, dar şi datorită produselor şi serviciilor sale inovatoare.
În concordanţă cu strategia de creştere la nivel internaţional, MetLife, Inc. a achiziţionat American Life Insurance Company (Alico) la 1 noiembrie 2010, plătind o contravaloare de 16,2 miliarde de dolari, constând în numerar, capital şi alte titluri MetLife.
Ce avantaje aduce această tranzacţie pentru clienţii Alico din România?
Această alăturare dintre istoria de peste 140 de ani de integritate, încredere şi soliditate financiară a MetLife şi succesul Alico dovedit în aproape 90 de ani de activitate la nivel internaţional se constituie într-o organizaţie globală, puternică, dinamică, de asigurări de viaţă şi beneficii pentru angajaţi. Astfel, le oferim clienţilor noştri o confirmare în plus că au făcut o alegere corectă şi de aceea o repetă în fiecare an, consolidând relaţia pe termen lung pe care o dezvoltăm cu ei.
În urma achiziţiei, Alico face parte din MetLife Inc., care este un lider global în asigurări, anuităţi şi programe de beneficii pentru angajaţi, oferind acum servicii pentru 90 milioane de clienţi în peste 60 de ţări. Datorită experienţei cumulate a MetLife şi Alico la nivel internaţional, avem posibilitatea în perioada următoare de a pune la dispoziţia clienţilor noştri şi mai multe instrumente ce îi ajută să-şi protejeze viitorul din punct de vedere financiar.
Mai precis, cum va influenţa această tranzacţie poziţia Alico în piaţa locală?
Suntem mândri că reprezentăm un lider global în asigurări de viaţă, pentru că în acest moment suntem nu doar în topul asigurătorilor din România, ci din întreaga lume. Astfel, avem o extraordinară oportunitate de a continua să asigurăm viaţa clienţilor noştri şi să le oferim produse şi servicii tot mai bune.
De o remarcabilă importanţă pentru implicarea Alico Asigurări România în potenţiala reformă de sănătate din ţara noastră este experienţa pe care MetLife o are în sectorul asigurărilor private de sănătate. Astfel, în prima jumătate a secolului XX, compania a fost prima instituţie privată şi companie de asigurări de viaţă care a pus la dispoziţia clienţilor săi un serviciu ce oferea consultaţii gratuite la domiciliu din partea unei asistente medicale pentru probleme de sănătate. Un astfel de program a constituit modelul pentru reforma în sănătate din mediul urban înainte de Al Doilea Război Mondial. Prin această acţiune întreprinsă cu ajutorul propriilor agenţi de asigurări de viaţă, MetLife a dezvoltat cea mai mare campanie de sănătate publică iniţiată de o instituţie publică sau privată, campanie ce a durat aproape o jumătate de secol şi de care au beneficiat 20 milioane de clienţi din Statele Unite şi Canada care au primit servicii medicale gratuite.
O astfel de atitudine de responsabilitate socială corporativă defineşte cultura MetLife la nivel internaţional. Datorită acestor principii şi valori ce stau la baza activităţii companiei şi a expertizei acumulate în toate tipurile de asigurări de viaţă pe care MetLife le oferă în portofoliul său, Alico Asigurări România beneficiază de experienţa globală a acţionarului său, de cultura şi cunoştinţele necesare pentru a sprijini reformarea sistemului de sănătate din România şi de a inova piaţa de asigurări de viaţă, în general.