Potrivit The Sunday Times, Zalba Bidegain (PPE) a prezentat în luna februarie un amendament în care folosea exact aceleaşi cuvinte pe care jurnaliştii care au pretins că sunt lobbyişti i le-au transmis în scris. Reporterii au lăsat foarte clar să se înţeleagă că eurodeputatul spaniol va fi plătit pentru activitatea de susţinere a amendamentului. Amendamentul său apare acum în documentele oficiale ale PE şi ar putea deveni lege.
Zalba Bidegain (36 de ani), care a lucrat în afaceri şi provine din oraşul Pamplona, este unul din cei 14 eurodeputaţi care s-au întâlnit cu reporterii britanici sub acoperire în ultimele luni. El este shadow-raportor pentru directiva privind schema compensaţiilor pentru investitori – o nouă lege propusă pentru a proteja investitorii europeni.

Prima întâlnire dintre reporterii britanici care au pretins că sunt lobbyişti şi Zalba Bidegain a avut loc pe 19 ianuarie, în biroul de la Strasbourg al eurodeputatului spaniol. Reporterii i-au explicat că lucrează la o companie de lobby din Londra care doreşte să angajeze ”un partener din interiorul parlamentului” în board-ul de consilieri ai firmei, partener care să poată ajuta la ”influenţarea’ legislaţiei. Eurodeputatul spaniol le-a spus reporterilor britanici că este ‘uşor’ de amendat orice raport din legislaţia europeană prezentat în PE.

Reporterii i-au transmis eurodeputatului spaniol că plata pentru consilierii companiei londoneze se ridică la 100.000 de euro anual. Zalba Bidegain a cântărit două săptămâni propunerea falşilor lobbyişti, după care s-a întâlnit cu aceştia la Bruxelles şi i-a asigurat că va lucra ‘cu siguranţă’ pentru compania lor, cu condiţia ca partidul din care face parte să nu îl propună în alegerile locale, pentru a nu exista o incompatibilitate. Eurodeputatul spaniol a adăugat că va opera amendamentul cerut de lobbyişti dacă acesta nu contravine poziţiei grupului PPE, din care face parte Bidegain.

Trei eurodeputaţi fac în prezent obiectul investigaţiilor de către procurori în ţările lor, după ce au acceptat să fie plătiţi în schimbul amendării unor legi europene. Birourile lor din Parlamentul European au fost sigilate, pentru a împiedica orice tentativă de distrugere a probelor. Ernst Strasser, fost ministru de interne în Austria, şi Zoran Thaler, fost ministru de externe al Sloveniei, au demisionat în interval de 48 de ore de la primele dezvăluiri din The Sunday Times, făcute în 20 martie.

Al treilea eurodeputat, Adrian Severin, fost vicepremier al României, a fost exclus miercuri din grupul socialist din PE (S&D). El refuză să demisioneze din postul de membru al PE, în pofida huiduielilor primite în plenul legislativului european miercurea trecută.

Preşedintele PE, Jerzy Buzek, a reacţionat la dezvăluirile din 20 martie din publicaţia britanică, cerând consolidarea ”codului intern” de conduită şi sancţiuni mai dure contra membrilor PE ce încalcă normele respective. Vicepreşedintele PE Diana Wallis a spus, la rândul său, că ar trebui să se desfăşoare o ”anchetă penală adecvată” în cazul lui Ernst Strasser, Zoran Thaler şi Adrian Severin.
SURSA: Agerpres