„Băieții și fetele de la Finanțe, se aude? Cum stăm cu banii? Vin alegerile! Ce să mai dăm noi poporului care ne merită, României adevărate? “
„Ce să le mai dăm, dom’ premier, că ar trebui să le mai luăm dacă ne uităm cât de găurit e bugetul? “
„Nu se poate, măi, Harvard. Acum noi dăm, s-a înțeles?
„Să vedem dacă mai putem găsi bani…“
„Care ai vorbit? Vrei să pleci după Gherghina? Ți s-a făcut chef de BNR? Ia, zi ceva și despre cum nu ne lasă FMI și se rezolvă! Statul nu găsește bani, statul se împrumută! Să vă învăț eu ce-i aia?“
„Tocmai aia e, cu respect… Am tot împrumutat de la bănci, le-am dat titluri de stat câte au putut să înghită până acum.“
„Mai dați-le, că le place! Dacă oricum nu dau credite poporului, să ne dea nouă, că și noi tot pentru popor luăm! Vorbesc cu Mugur, dacă trebuie, ne înțelegem bine!“
„Le place, dar nu prea mai pot să înghită. Au ajuns aproape de expunerea maximă pe titluri de stat…e a doua cea mai mare din UE!“
„Și CEC-ul nostru?“
„Ăhăăă, CEC-ul a ajuns de mult, că lui i-a plăcut cel mai tare!“
„Asta e! Să vină străinii! Le dăm eurobonduri! Și lor le place. Dă și bine, parcă aud iar știrea și-mi crește inima: România a reușit să împrumute pe piețele financiare internaționale milioane de catralioane la dobânzi reduse“
„Ăștia sunt și ai dracului, și fricoși, dom’ premier. Vă supărați dacă zicem de FMI, dar se cam duse pe copcă acordul. Ducă-se, din partea noastră, dar băncile străine se uită în gura lor, se uită că sunt alegeri, le pute cum arată bugetul, încep să spună că bondurile noastre frumoase sunt active toxice, că apare risc de nerambursare…ce să mai, o să iasă știrea că ne-am împrumutat prea scump, că piețele financiare au sancționat cu dobânzi mari ineficiența guvernului, lipsa de restructurare, haosul bugetar, bla, bla!“
„Capitaliști nenorociți! Cine ridică mâna acolo? Sus, în picioare, că nu te văd, spune dacă ai vreo idee! De unde luăm bani?“
„De la populație. De la popor.“
„Stai jos! N-auzi că de la popor nu mai luăm bani. Doar îi dăm!“
„Păi spunem că le dăm. Le dăm șansa de a investi în titluri de stat, instrumente sigure, cu dobânzi avantajoase.“
„Parcă erau active toxice, riscante din cauza haosului vostru bugetar…“
„Aia zic piețele, străinii răi… Poporul nu-i așa, are suflet bun, are încredere în stat, lui poți să-i vinzi titluri, nu știe ce-i aia primă de risc, nu se teme. Când s-a mai întâmplat să nu-și plătească statele datoriile?“
„Hăhăhă! Prea recent.“
„Lasă, la alții… Oricum, cu datoria făcută în țară, la ai tăi, ai mai puțină bătaie de cap. De creditorii externi scapi mai greu, mârâie când faci un pas greșit. De datoria internă, la o adică, la un necaz, poți să scapi mărind taxele sau făcând inflație.“
„Adică își plătește poporul singur dobânzile la titlurile prin care ne împrumută pe noi?“
„Păi nu o face oricum? Dar nu mai vorbiți așa, că părem imorali! Ideea nu e rea! Totuși, au ăștia bani să ne dea, în locul băncilor?“
„Mai au ceva. Dar îi țin tot în bănci. Și nu le place să îi plaseze pe 2-3 ani, cât vrem noi maturitate la titluri, ci doar pe 3 luni. Ar trebui să își spargă depozitele ca să cumpere titluri și parcă văd că sar bancherii să le mărească dobânzile, când vor afla că lansăm emisiunea, și apoi ne sar și nouă costurile, ca să ținem pasul“.
„Ce-ți pasă, dai din banii tăi? Dai din banii poporului, dar pentru popor, să câștige și el un randament acolo! Prin noi înșine! Socialism liberal curat! Altceva mă chinuie. Nu înțeleg de unde apar mai mulți bani disponibili pentru noi, dacă spuneți că banii sunt tot ăia, ținuți de oameni în depozite, numai că acum nu vor mai cumpăra băncile titluri de stat din ei, ci populația direct. Ar trebui să existe mai mulți bani, nu? Să vorbesc cu Mugur?