Baum, producătorul sibian de aparate de sloturi (denumite popular păcănele), care operează şi o reţea de 31 de săli de joc în zona Transilvaniei, a încheiat 2013 cu afaceri de aproape 12 mil. euro, rulajul fiind susţinut în special de piaţa din America de Sud, potrivit lui Octavian Manu, directorul general al companiei.
Firma din Dumbrăveni exportă aparate de sloturi şi sisteme de jackpot în Columbia, Peru, Panama, Mexic şi Irlanda, pieţele externe fiind cele care au generat creşterea afacerilor; piaţa autohtonă este blocată acum în contextul apariţiei unor iniţiative legislative împotriva industriei jocurilor de noroc.
“Afacerile au crescut cu pieţele noi din America de Sud. Exportăm peste jumătate din producţie. Acum ne concentrăm pe Africa de Sud şi alte state din Africa”, a declarat Octavian Manu pentru Agerpres.
Aparatele de sloturi produse de Baum la Dumbrăveni respectă cele mai noi standarde internaţionale în domeniu şi costă 4.500-5.500 de euro, de aproape trei ori mai puţin comparativ cu alţi producători internaţionali.
Capacitatea maximă de producţie este de circa 450 de aparate pe lună. Cel mai bun an pentru Baum a fost 2007, iar cei mai slabi 2008 şi 2009. Primul aparat de sloturi conceput în România, de Baum, a fost Dracula, tip multigame, cu trei jocuri, prezentat în 2007 la Romexpo, la o expoziţie de specialitate.
La Dumbrăveni, Baum produce din 2008, în locaţia unei foste fabrici de tricotaje. Compania are 550 de angajaţi, din care aproape 50 lucrează la montajul aparatelor de sloturi. Aparatele sunt proiectate în România, iar software-ul este de asemenea realizat în România.
Unele componente, precum microprocesoarele, părţi din carcasa şi imprimantele de tichete sunt importate, iar matematica care stă la baza aparatelor, programate să ofere ca premii 92-96% din sumele încasate, este realizată chiar de Octavian Manu.
El a explicat că acest coeficient privind cota din încasări care se întoarce ca premii către jucători vizează o anumită perioadă de timp (100 de milioane de rotaţii ale rolelor pentru combinaţii de simboluri), dar aparatele pot fi setate să ofere câştiguri mai mici şi mai dese sau mai mari şi mai rare, ţinând cont şi de specificul locaţiei în care va fi amplasat echipamentul.
În ţară există peste 450 de organizatori de jocuri de noroc de orice fel, dintre care mai bine de 420 de jocuri tip slot machine, şi peste 37 de case de pariuri, cazinouri şi săli de bingo, conform datelor oficiale. Industria “păcănelelor” formează o piaţă de 650 de milioane de euro, în care lucrează 25.000 de angajaţi , potrivit unui studiu PwC.