Noi discuţii în încercarea de a se ajunge la pace în Ucraina!
Întâlnire la nivel înalt între Rusia şi Ucraina! Se poate ajunge la pace?
Ministul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi cel al Ucrainei, Dmitro Kuleba, urmează să se întâlnească, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a discuta despre conflictul din ţara vecină şi o posibilă soluţionare paşnică a acestuia.
Ar fi prima întâlnire dintre cei doi oficiali de la debutul invaziei. Rusia a confirmat informaţia privind întâlnirea celor doi miniştri, care va avea loc în Turcia, transmite agenţia AFP.
“Potrivit unui acord, la telefon, între preşedinţii rus (Vladimir Putin) şi turc (Recep Tayyip Erdogan) (…), un contact este prevăzut, în marja Forumului diplomatic din Antalia, între ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi cel al Ucrainei, Dmitro Kuloeba”, este mesajul transmis pe reţeaua Telegram de către Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.
A treia rundă de negocieri între cele două ţări ale loc astăzi în Belarus
Între timp, luni, 7 martie, delegaţia ucraineană a sosit în Belarus pentru a treia rundă de negocieri cu reprezentanţii Rusiei, menită să găsească o soluţie pentru a pune capăt conflictului armat în Ucraina, au anunţat agenţiile de presă ruse.
“Delegaţia ucraineană a sosit la Belovejskaia Puşcia (un parc naţional situat la frontiera între Belarus şi Polonia), la bordul a două elicoptere, pentru negocieri cu Rusia”, a anunţat agenţia de presă TASS.
Rusia explică în ce condiţii se poate ajunge la încetarea focului
Tot luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat agenţiei Reuters că acţiunile militare ruse vor înceta “într-o clipă” dacă Ucraina îndeplineşte mai multe condiţii:
- să înceteze rezistenţa,
- să îşi modifice Constituţia pentru a recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia,
- să recunoască independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk.
Aceste condiţii au fost aduse la cunoştinţa conducerii de la Kiev, a precizat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
În privinţa neutralităţii Ucrainei, Peskov a declarat că Ucraina “ar trebui să aducă amendamente Constituţiei, conform căreia Ucraina va respinge orice obiectiv de aderare la orice bloc. Acest lucru este posibil numai prin modificarea Constituţiei.”
Oficialul rus a mai adăugat că Rusia nu are intenţia de a veni cu alte pretenţii teritoriale faţă de Ucraina.