Pachetul de măsuri pentru economie, finalizat de către PSD. Marcel Ciolacu: Un prim draft a ajuns și la prim-ministru
Marcel Ciolacu a declarat, joi, că pachetul de măsuri vine și pe fondul crizei energetice, și că un prim draft a ajuns și pe masa premierului Nicolae Ciucă. De asemenea, liderul PSD a mai precizat că există un efort de 3,6% din PIB pe zona socială și economică, după măsurile care vor intra în vigoare de la 1 aprilie, și anume cele referitoare la plafonarea energiei și gazelor naturale.
”Noi am finalizat, cu grupurile de lucru de la PSD, acest pachet de măsuri, un prim draft i-am înaintat şi prim-ministrului şi sunt ferm convins că luni vom începe să stăm aplecat pe aceste măsuri”, a spus liderul PSD, care a adăugat că acest pachet de măsuri va fi discutat atât în cadrul Guvernului, cât și în cadrul coaliției de guvernare.
Șeful Camerei Deputaților, care a participat la o masă rotundă alături de ambasadorul Franței la București, Laurence Auer, a mai spus că este importat să există o Ordonanță cu un preț predictibil, adăugând că acest lucru ar trebui să se întâmple atât la energie, cât și la gaze, „astfel încât toată lumea poate să îşi facă bugetele, atât în zona casnică cât şi cea noncasnică”.
Măsurile au în vedere cele mai afectate zone
Marcel Ciolacu a mai spus că pachetul de măsuri are în prim plan zonele cele mai afectate și care ar putea duce la mai multe scumpiri în lanț.
„În acest moment, avem un efort de 3,6% din PIB pe zona socială şi zona economică. În alte guvernări, în pandemie, am avut un efort de 2% din PIB, deci este evidentă o creştere şi o preocupare a întregului Guvern şi a coaliţiei”, a spus liderul Partidului Social Democrat, care a mai adăugat că este important ca reacția Executivului să fie una imediată, dar și eficientă.
De asemenea, liderul social-democrat a avut cuvinte de laudă la adresa șefului Executivului, Nicolae Ciucă, despre care spune că nu a reacționat emoțional.
„Cu adevărat, ce mi-a plăcut mie personal la primul-ministru a fost că nu am acţionat emoţional, şi vedem că, nereacţionând emoţional, începem să găsim cele mai bune soluţii”, au fost declarațiile făcut joi de președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, de la Parlament.