Comisiile de evaluare au întocmit până în prezent procese verbale de constatare a pagubelor produse de secetă pe o suprafaţă de 1,3 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane care au fost însămânţate în toamna anului trecut, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un briefing de presă, după cum transmite Agerpres.
„La această oră avem centralizate procese verbale de constatare întocmite de către comisiile evaluare pe o suprafaţă totală de 1,3 milioane hectare din cel 2,9 milioane care au însămânţate în toamnă. Judeţele cele mai calamitate sunt: Constanţa, cu 329.000 hectare, Tulcea cu 122.000 hectare, Botoşani -105.000 hectare, Ialomiţa – 103.000 hectare, Timiş – 75.000 de hectare şi Buzău, cu 69.000 de hectare”, a precizat Oros.
Ministrul face apel la buna credință în raportarea pagubelor
El a atras din nou atenţia asupra raportărilor făcute de fermieri, făcând apel la corectitudinea şi buna credinţă a acestora, dar şi la vigilenţa celor din comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor, astfel încât „banii să ajungă în mod corect la cei care au suferit aceste pagube din cauza secetei”.
„Ce am observat şi am atras atenţia şi acum două săptămâni şi iarăşi atrag atenţia şi facem apel la buna credinţă şi la corectitudinea fermierilor atunci când raportează suprafeţele calamitate, la buna credinţă şi vigilenţa celor din comisii de constatarea şi evaluare a pagubelor, pentru ca banii să ajungă în mod corect, în mod onest, la cei care au suferit aceste pagube, iar modalitatea de despăgubire să fie cât mai obiectivă. Sunt diferenţe semnificative între judeţe vecine cu regim de relief şi regim de precipitaţii asemănător, diferenţe foarte mari”, a precizat Adrian Oros.
Irigațiile sunt soluția
În ceea ce priveşte irigaţiile, şeful MADR a subliniat că a fost repornită staţia de la Sultana care va asigura irigarea a 20.000 de hectare, iar în scurt timp se vor finaliza reparaţiile la staţia Făurei, astfel că alte 40.000 de hectare cu culturi agricole vor putea beneficia de irigaţii.
„Săptămâna trecută am pornit o staţie de punere sub presiune şi de repornire la Sultana, care nu a fost repornită din 2007, şi are posibilitatea să irige încă 20.000 hectare. La Făurei s-au terminat reparaţiile la acea staţie, deşi nu erau prinse în programele şi în contractele care veneau din urmă pentru a fi reabilitate, dar împreună cu fermierii, care s-au implicat, şi cu cei de la ANIF, suntem cu reparaţiile la final. Mai trebuie să rezolvăm problema unui post trafo (staţia de transformare n.r.) care între timp a dispărut de acolo. Această staţie nu a fost repornită din 1992, iar dacă reuşim să o repornim şi avem speranţa că în curând, mai avem posibilitatea să irigăm încă 40.000 de hectare”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Potrivit prognozei agrometeorologice emise de ANM, valabilă până pe 11 iunie, conţinutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în majoritatea zonelor de cultură.
În nordul, estul şi sud-vestul Olteniei, izolat în nord-vestul şi sud-vestul Munteniei, nord-estul Transilvaniei şi nordul Maramureşului, rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim.
În cultura neirigată de porumb, pe profilul de sol 0-50 cm, seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se va semnala pe suprafeţe agricole extinse din Dobrogea, Crişana, Banat, estul, local nordul, sudul şi sud-vestul Munteniei, estul, centrul şi sudul Transilvaniei, sudul, sud-estul, izolat vestul, nordul şi estul Moldovei. În Maramureş şi Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, nordul, local în centrul, sudul şi sud-vestul Transilvaniei, nordul, estul, centrul, sudul şi sud-vestul Moldovei, izolat nord-estul Banatului, aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi local optime.