Există idei, transformate în iniţiative legislative, care sunt aprobate cu entuziasm. E greu să le combaţi pentru că sunt foarte apetisante. Dacă te opui, nu poţi să pari decât retrograd sau rău-intenţionat. Aşa este cazul ideii de a nu impozita profitul reinvestit. Ce poate părea mai liberal şi mai stimulativ pentru mediul economic? Iniţiativa legislativă a fost deja aprobată la Senat, urmează Camera Deputaţilor. Dar a apărut o reacţie care merită analizată. Consiliul Investitorilor Străini a trimis o scrisoare către Parlament în care apreciază că legea poate „distorsiona mediul concurenţial echitabil“. Cum aşa? Să încercăm să explicăm. Este evident că ritmul creşterii economice se bazează în bună măsură pe valul masiv al investiţiilor străine. Dacă viitoarea lege îi va face pe investitorii străini să devină reticenţi, creşterea economică s-ar putea diminua simţitor. Explicaţia e simplă. Pentru a beneficia de facilitatea de a nu plăti impozit pe profitul reinvestit, ar trebui, mai întâi, să ai profit. În cazul unei investiţii serioase, nu neapărat străine, profitul vine după doi-trei ani. În tot acest timp, concurezi cu companii aflate de mai mult timp pe piaţă, care realizează deja profit şi care, în acest fel, pot beneficia de această facilitate. În acest caz, de ce să mai vii pe o piaţă unde ai un dezavantaj major faţă de concurenţă încă de la început?

O astfel de lege e contra şi principiului cotei unice, care şi-a dovedit deja virtuţile. Cota unică presupune un nivel scăzut de taxare, o administrare uşoară, dar fără cohorta de alte facilităţi şi deduceri caracteristice sistemelor cu impozite mari. Nu poţi să ai un sistem cu cel mai redus nivel al impozitelor şi cu facilităţi ca în ţările unde se practică impozite de 40-45%. Anularea impozitului pe profitul reinvestit a mai fost în vigoare, timp de câteva luni, în urmă cu câţiva ani. S-a renunţat rapid pentru că e greu de administrat şi dă naştere la multe neclarităţi. În plus, devenise rapid o cale de a cumpăra case şi maşini care, chipurile, reprezentau investiţiile firmei respective şi erau scutite de impozit. Ce poate fi recunoscut ca investiţie în industria chimică, la firmele de consultanţă sau la o companie de transporturi? Cine poate întocmi o listă de astfel de bunuri pentru fiecare domeniu în parte? Sau, după o metodă cunoscută, dacă inspectorul consideră că achiziţionarea unui anumit bun constituie investiţie e ok, dacă nu…

Dar, privită din avion, iniţiativa pare să stimuleze economia când, de fapt, ar putea reduce semnificativ investiţiile, mai ales cele străine. De aceea, deputaţii ar trebui să nu se lase conduşi de populism, ci să ţină seama de semnalul investitorilor străini.