"Astfel, conform prevederilor noastre, pâinea are cantitatea netă de minim 200 de grame, iar creşterea acestei cantităţi este permisă numai din 100 în 100 de grame, cu excepţia celei neambalate mai mare de 1.000 de grame, care se cântăreşte la locul de vânzare şi se poate vinde porţionată. De asemenea, Ordinul reglementează şi scăderile cantităţii nete admise, cauzate de pierderea de umiditate din pâine. Până pe 19 august, noul Ordin va fi încă supus consultării opiniei publice. Am primit, până în prezent, multe reacţii pozitive privind adoptarea acestei prevederi, atât de la cetăţeni, cât şi de la reprezentanţii patronatelor din industria de morărit, panificaţie şi produse făinoase", a spus Constantin Cerbulescu.
Amenzile pentru producătorii şi vânzătorii de pâine care nu vor respecta normele Ordinului vor fi de la 500 lei până la 2.500 de lei. Reprezentanţii ANPC au precizat că vor pune, în continuare, accent, pe calitatea pâinii, noile prevederi lărgind sfera de preocupare în ceea ce priveşte grija faţă de consumatori.
SURSA: Agerpres