Pakistanul face apel la ONU pentru salvarea planetei: „O ilustrare absolută a impactului încălzirii globale”

Sursă: Dreamstime

Apel de la tribuna ONU pentru salvarea planetei! Mesajul a venit din partea Pakistanului, țară afectată, vara aceasta, de inundații devastatoare, titrează jurnaliștii francezi ai Le Figaro.

Pakistanul, victimă în această vară a unor inundații „devastatoare”, a lansat, vineri, un apel disperat către ONU pentru a salva planeta amenințată de schimbările climatice cauzate de țările bogate și care lovesc pe nedrept această națiune săracă din Asia de Sud, potrivit premierului pakistanez.

Secretarul general al ONU a vorbit despre un carnagiu climatic în Pakistan

Când secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a vizitat această țară aflată sub ape pe 10 septembrie, el a exclamat că „nu a văzut niciodată un carnagiu climatic de această amploare”, scrie Le Figaro.

Vineri, la tribuna Adunării Generale a ONU, prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a punctat: „Pakistanul nu a văzut niciodată o ilustrare atât de absolută și devastatoare a impactului încălzirii globale”.

Dar prim-ministrul, într-un vibrant discurs, a adăugat o predicție sumbră. El a avertizat comunitatea internațională că această „calamitate” climatică din cauza „ploilor musonice” a fost doar un preludiu la ceea ce așteaptă restul lumii. „Un lucru este foarte clar: ceea ce s-a întâmplat în Pakistan nu va rămâne limitat la Pakistan„, a spus Sharif, cu vocea uneori plină de furie și cu fața întunecată.

„Natura va contraataca, iar umanitatea nu îi poate face faţă”

„Însăşi definiția securității naționale s-a schimbat astăzi și, dacă liderii mondiali nu se unesc și nu acționează acum pe o agendă minimă, nu va mai exista Pământ pe care poarte războaie”, a spus liderul.

„Natura va contraataca, iar umanitatea nu îi poate face faţă”, a avertizat liderul în vârstă de 71 de ani, care este la putere la Islamabad din aprilie.

Cauzate de ploile musonice torenţiale, cu o forţă amplificată de încălzirea globală, potrivit experţilor, inundaţiile au acoperit o treime din Pakistan – cât suprafaţa Marii Britanii – şi au provocat moartea a aproape 1.600 de persoane din iunie, potrivit ultimului bilanţ. Casele, afacerile, drumurile, podurile și culturile agricole au fost distruse.

Islamabad și-a evaluat pierderile financiare la 30 de miliarde de dolari, iar ministrul său de Finanțe, Miftah Ismail, a anunțat, vineri, pe Twitter că va solicita scutirea datoriilor de la creditorii bilaterali.

În această țară cuprinsă între Afganistan, Iran, India și China, peste șapte milioane de persoane au fost strămutate, mulți oameni trăind în tabere improvizate fără protecție împotriva țânțarilor și lipsiţi de apă potabilă și grupuri sanitare.