Pakistanul vrea să importe petrol şi gaz din Rusia. Cele două părţi au ajuns la un acord

gaze Rusia

SURSA FOTO: Dreamstime

Autoritățile din Pakistan au transmis că țara va începe în martie să importe petrol şi gaz din Rusia, susținând totodată și că măsura va garanta „beneficiu economic reciproc”.

Pakistanul vrea să importe petrol şi gaz din Rusia. Cele două părţi au ajuns la un acord

Așadar, cele două țări au anunțat că cererea de petrol și gaze naturale rusești din Pakistan va garanta un „beneficiu economic reciproc”. Amintim că anunțul a venit în contextul în care Moscova a fost vizată de sancţiuni economice occidentale de la lansarea ofensivei sale militare împotriva Ucrainei.

„Cele două părţi au convenit că, odată ce va fi găsit un consens asupra specificaţiilor tehnice, schimburile de petrol şi gaz vor fi structurate astfel încât cele două ţări să aibă un beneficiu economic reciproc. Procesul se va încheia în martie”, este scris într-un comunicat, conform afp.com

Totodată, anunțul a venit după o reuniune anuală de cooperare comercială şi economică, la Islamabad.

Rusia şi-a dat acordul pentru exportul către Pakistan de petrol la un preţ redus

De asemenea, autoritățile din Pakistan au anunţat la începutul lunii decembrie că Rusia şi-a dat acordul pentru exportul către Pakistan de petrol la un preţ redus.

Ţiţeiul rus este supus din decembrie unui embargou maritim european şi unei plafonări a preţului decisă de UE, G7 şi Australia, două măsuri destinate a priva Moscova de venituri importante.

Ca reacţie, Rusia a anunţat că va interzice începând cu 1 ianuarie vânzarea petrolului său către ţările care folosesc plafonarea.

Pakistanul se confruntă de mult timp cu o penurie de energie. Însă eşecurile sale structurale au fost agravate de creşterea mondială a preţului la energie legată de războiul din Ucraina.

Ca urmare, factura sa la energie a crescut, ceea ce i-a afectat rezervele valutare, ajunse la un nivel foarte jos, astfel că în prezent nu poate importa numeroase produse cruciale pentru economia sa.

Dificultăţile de aprovizionare cu energie au dus la întreruperi recurente de curent, ceea ce a afectat gospodăriile şi industria, de exemplu sectorul textil, care reprezintă circa 60% din exporturile Pakistanului.

Din punct de vedere istoric, Pakistanul nu a avut relații comerciale majore cu Moscova, spre deosebire de India, țara vecină, și, în calitate de aliat tradițional al SUA, a fost, de asemenea, reticent în trecut în ceea ce privește comerțul sau orice alte afaceri cu Moscova.

Depinde de petrolul din țările din Golf, care acordă adesea facilități, cum ar fi plățile amânate, și pentru că importurile de acolo sunt mai ieftine din punct de vedere logistic, având în vedere proximitatea Strâmtorii Ormuz.