Investigația activistului civic rus Alexei Navalnîi asupra presupusului palat al lui Vladimir Putin a devenit o adevărată bombă mediatică.
Filmul documentar a intrat, de asemenea, în topul YouTube din România, ocupând locul 31, potrivit BBC. Fără să ne cufundăm în detaliile schemelor de corupție, este interesant să luăm în considerare această clădire din punctul de vedere artistic: de ce are unul dintre cei mai bogați oameni din lume un gust atât de nesofisticat și kitsch-ios? De unde vine această gigantomanie și pofta de lux?
Răspunsul este destul de simplu: Vladimir Putin a crescut la Sankt-Petersburg și a lucrat mai mult timp în Dresda, orașele cu cele mai uimitoare ansambluri arhitecturale. Dar o privire mai atentă arată că în imaginație președintelui rus s-a imprimat doar o imagine și simbolismul superficiale ale reședințelor regale și imperiale.
La prima vedere, prototipul Palatului lui Putin este extrem de clar: este vorba despre Versailles și simbolismul său de putere absolută, care a fost reprodus ulterior de mulți conducători europeni. Dar detaliile trădează diletantismul clientului din Rusia: formele palatului sunt înșelătoare, ascunzând o pregătire slabă în ceea ce ține de programul architectural ales.
Este o combinație imprudentă și necugetată de elemente tipice a stilului și luxului baroc cu elemente arhitecturale laconice ale stilului renascentist. De exemplu, ferestrele de la parter etaj au o formă barocă tipică, iar deasupra lor există deja ferestre împerecheate, pseudo-renascentiste. În curte interioară, această tulburare arhitecturală este completată de o galerie-pastișă în stilul palatelor italiene.
În România avem galeriile renascentiste veritabile în mai multe palate transilvănene, inclusiv Palatul Banffy din Cluj-Napoca sau Palatul Principilor din Alba-Iulia. Dar în cazul Palatului din Rusia, coloanele nu susțină galeriile acoperite de pe etaje. De-a lungul galeriei, pe pereți sunt plasate console baroce, care nu au nicio funcție arhitecturală sau funcțională, deoarece galeria nu are bolți. Acest fel de amenajare este deosebit de surprinzător având în vedere că arhitectul palatului, conform materialelor anchetei lui Alexei Navalnîi, era un arhitect din Italia.
Interioarele sunt, de asemenea, izbitoare în luxul lor sălbatic și inutil, în lipsa unei viziuni comune a ansamblului dezvoltat. Tavanele casetate aurite în spiritul Renașterii, ramele jucăușe aurite de oglinzi în stil rococo de pe pereți nu sunt absolut combinate cu pilaștri masivi în spiritul clasicismului – și aici vorbim doar despre o singură încăpere.
Separat, astfel de elemente de decor pot fi armonios folosite în designul interior, dar nu veți vedea o astfel de combinație în niciun palat european. De-a lungul timpului interioarele încăperilor din palate au fost create într-o manieră complexă, prin urmare, la refacerea spațiilor, arhitecții încercau să le aranjeze într-un stil unic și armonios. Astfel de amenajare bazate doar pe luxul a fost posibilă numai în casele mari ale parveniților americani din a doua jumătate a secolului al XX-lea, care au compensat complexele de origine ignobilă cu luxul opulent.
În această situație, important devine scopul construirii acestui palat. La Dresda, Versailles, Sankt-Petersburg, palatele au fost construite ca un simbol al puterii de stat, ca o contribuție la istorie și cultură. Pentru aceasta, au fost implicați cei mai buni experți în arte și meserii.
Din acest punct de vedere, se poate face o paralelă între Vladimir Putin și regele Ludwig al II-lea al Bavariei. Acest rege este cunoscut pentru palatele sale fastuoase: Neuschwanstein, Linderhof și Herrenchiemsee au devastat trezoreria statului, regele a fost declarat nebun. Atât castelele lui Ludwig al II-lea, cât și palatul lui Putin reprezintă reinventări arhitecturale, inspirate din poveștile unui trecut glorios, dar cu o diferență uriașă. Ludwig al II-lea a dorit să realizeze cu exactitate un basm, un mit frumos în care a fost cufundat toată viața. În cazul celui de-al doilea palat, se vede mai degrabă ambiția de a se perpetua în calitate de „împărat” al democrației simulate: de aici vine această legătură clară cu Sankt-Petersburg, vulturii cu două capete, plasate generos atât în interior, cât și chiar pe porțile principale, unde se află o copie a vulturului imperial de la intrarea principală a Palatului de Iarnă.
Toată această pseudo splendoare arhitecturală poate fi comparată cu o salată rusească. Inițial, era un fel de mâncare foarte scump cu cele mai exotice produse, care a devenit un simbol al bogăției în ciuda gustului său destul de dubios. La fel este și cu acest palat: în ciuda costului, valoarea sa culturală tinde spre zero.