Potrivit unui comunicat al MADR, discuţiile purtate de cei doi oficiali au vizat domenii precum zootehnia şi industria alimentară (ameliorarea animalelor, producerea şi comercializarea produselor lactate, schimbul de cunoştinţe), vegetal (identificarea posibilităţilor de a exporta fructe şi legume în România), schimbul de informaţii privind târgurile şi expoziţiile organizate în ambele state şi încurajarea participării agenţilor economici.
Pentru a putea stabili contacte directe între oamenii de afaceri români şi palestinieni este necesară consolidarea cadrului juridic bilateral, care în prezent este constituit de Protocolul semnat la Ramallah, în data de 28 februarie 2011, se arată în comunicatul MADR.
Ministrul Stelian Fuia şi omologul său Ahmad Majdalani au semnat planul de acţiune pentru perioada 2012 -2013, ce conţine calendarul acţiunilor care vor fi implementate în sectoarele agricol şi sanitar veterinar. Acest plan trasează direcţiile de dezvoltare a colaborării celor două ţări în sectorul agricol, ţinând cont de interesele celor două părţi.
Pe parcursul vizitei în România, delegaţia palestiniană, formată din experţi şi oameni de afaceri, are întâlniri cu reprezentanţi ai MADR, ai Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. De asemenea, vor fi efectuate şi vizite pe teren.
Această vizită se înscrie în acţiunile de implementare a prevederilor Protocolului de cooperare româno-palestinian în domeniul agriculturii, industriei alimentare, sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor între MADR, ANSVSA şi Ministerul Agriculturii al Autorităţii Naţionale Palestiniene, semnat la data de 28 februarie 2011, la Ramallah.
SURSA: Agerpres