Pall-Ex România sărbătorește primul an de activitate

Rețeaua Europeană de distribuție mărfuri paletizate Pall-Ex sărbătorește împlinirea primului an de activitate al rețelei sale din România.

Rețeaua Pall-Ex Romania a fost lansată în Decembrie 2011, devenind prima rețea de distribuție de mărfuri paletizate din Europa de Est. În primele 12 luni de activitate, numărul membrilor din rețea a urcat la 20 iar volumele de paleți au fost în continuă creștere.

Vorbind despre succesul primului an de activitate, Danor Ionescu, CEO al Pall-Ex România a declarat:

“Rețeaua Pall-Ex Romania a fost lansată în condiții dificile, când întreaga Europă se confrunta cu o perioadă prelungită de condiții meteorologice aprige și o iarnă extrem de grea. În ciuda acestor condiții, am reușit să lansăm rețeaua și să avem apoi o creștere puternică. Conceptul a fost imbratisat rapid de membrii nostri, unindu-ne eforturile pentru a face din Pall-Ex Romania o poveste de success. Entuziasmul a fost contagios iar membrii au recomandat serviciile Pall-Ex, atragand atat noi membri cat si noi clienti.

“Am dovedit că modelul Pall-Ex este o modalitate eficientă din punctul de vedere al costurilor și cu beneficii pentru mediu de a transporta partide reduse de marfă paletizată. În același timp, am ajutat membrii rețelei noastre să identifice piețe noi și i-am sprijinit în obținerea unor clienți noi pentru a-și atinge volumele pe care și le-au propus.

“Interacțiunea cu membrii a fost un factor crucial pentru felul în care ne-am dezvoltat și de aceea am organizat două vizite cu aceștia în Marea Britanie pentru a putea vedea operațiunea și a putea împărtăși cunoștiințele cu unii din membrii de acolo.”

Pall-Ex Romania este un pas foarte important din strategia de dezvoltare europeană a Pall-Ex. Cu rețele Pall-Ex deja active în Italia și în Iberia, Pall-Ex Polonia și Pall-Ex Franța se pregătesc pentru a fi lansate în primul trimestru din 2013. Un total de 15 rețele vor fi operaționale până în 2015, având ca obiectiv final crearea primei rețele Pan-Europene de distribuție a mărfurilor paletizate.  

Hilary Devey, CEO al Pall-Ex, este de părere că rețelele cu urmează să fie lansate în 2013 vor apropia Pall-Ex de realizarea acestui obiectiv:

“Pall-Ex Romania a arătat că acest model pentru rețele de distribute mărfuri paletizate poate fi implementat cu succes în regiuni noi. Nu numai că a ajutat la reducerea costurilor pentru manufacturieri, importatori și freight forwarderi, dar a și influențat felul în care operațiunile logistice se dezvoltă în țară.

“Lansarea rețelei Pall-Ex Polonia va ajuta la consolidarea prezenței noastre în Europa de Est, iar Pall-Ex Franța va crea o legătură directă între Marea Britanie și Europa continentală, ajutându-ne astfel să ne apropiem de împlinirea ambițiilor noastre pe plan European.”

În cadrul procesului de Expansiune Europeană, Pall-Ex este în căutare de Parteneri Naționali în Turcia, Scandinavia și Bulgaria, precum și în alte zone cheie.