Spre deosebire de minuni, nenorocirile nu au cauză divină. Fiindcă, este bine ştiut, Dumnezeu nu dă cu parul. Nenorocirile ni le facem cu mâna noastră. Şi, pentru că nu învăţăm nimic din ele, nu aflăm răspuns la veşnica întrebare: de ce tocmai nouă ni se întâmplă toate astea?

Ceva anume suntem însă datori să în­văţăm din nenorocirea de la Maternitatea Giuleşti, unde, într-un incendiu provocat de un scurtcircuit la instalaţia de aer condiţionat de la secţia de terapie intensivă, au ars 11 nou-născuţi, dintre care trei au pierit pe loc, iar alţi câţiva în orele şi zilele următoare.

Discuţiile despre cele întâmplate acolo au gravitat în jurul res­pon­sabilităţii: este de vină asis­tenta, care nu trebuia să lipsească din secţie, ori sistemul? Medicii, pragmatici cum îi ştim, fac inventarul faptelor: amputarea drastică a fondurilor alocate, an de an, după 2008, a dus la degradarea fără precedent a sistemului de ocrotire a sănătăţii, dacă în genere mai poate fi numit astfel; spitalele se mai dotează din donaţii de la pacienţi şi bani scăpaţi de la primărie; bani de întreţinere şi reparaţii nu există; de training administrativ, nici atât; de medicamente şi materiale nu mai vorbim; salariile, oricum mizerabile, tocmai au fost tăiate; posturile sunt blocate, în timp ce acoperirea cu personal este de cinci-zece ori mai mică decât cea prescrisă prin normele europene. Asta, în cazul (fericit…!?) de la Giuleşti; în alte spitale este şi mai rău. Iar asta, în cazul (la fel de fericit) al Capitalei. Explicaţia: nu sunt bani. Fatalitate.

Cheltuielile publice suspecte şi absurde făcute din octombrie 2009, listate pe site-ul porcisme.ro, totalizează peste 7,2 miliarde de euro. Şi jumătate din această sumă este enorm, şi un sfert este prea mult. Ceea ce nu pot şi nici nu vor să recunoască băieţii ăştia deştepţi de la cârma ţării este că sub administraţia lor s-a furat şi s-a risipit mai mult decât în tot deceniul trecut. Şi că, apropo de hibele sistemice şi de greaua moştenire, ceea ce era furt şi neglijenţă în guvernările trecute devine jaf şi crimă în condiţiile crizei de astăzi.

Vreme de o zi, în România nu s-a făcut politică şi nu s-au auzit tira­dele inepte şi ipocrite ale oficialităţilor. Premierul Boc s-a mărginit să lepede toga de orator şi să-şi pună la loc mânecuţele de funcţionar de la Administraţia Cimitirelor, ca să anunţe ajutoare materiale pentru părinţii copii­lor decedaţi. Mai înţelept, preşedintele Băsescu n-a pierdut un foarte bun prilej de a tăcea mâlc. Şi doctorii, şi pacienţii ştiu de ce. Pentru ca de pe obrazul său gros să se şteargă amintirea tragediei celor 11 prunci va fi nevoie de mai mult timp decât în cazul palmei primite de excelenţa sa prezidenţială de la pensionari. În orice caz, nu i-ar strica să folosească răgazul pentru a mai rumega la dispreţul cu care mânuieşte parul atunci când îi mână pe medici şi pe profesori să plece din ţară, în speranţa că îi va rămâne o naţie de tinichigii pe care s-o păstorească prin referendum.