„Arca lui Noe vegetală” sau „Seiful Judecăţii de Apoi”, cea mai mare rezervă mondială de seminţe, construită în Arctica, a primit o cantitate importantă de seminţe care a fost depusă în pivniţele sale cu scopul de a proteja biodiversitatea de pericole, în special în faţa celor climatice. Potrivit oamenilor de ştiinţă, Arctica se încălzeşte de două ori mai repede decât restul planetei noastre.
Peste 60.000 de eşantioane de seminţe, deţinute de 36 de bănci genetice regionale şi internaţionale, au fost aduse în acest buncăr ascuns într-un munte din apropiere de Longyearbyen, capitala Arhipelagului norvegian Svalbard, pe insula Spitzberg, la o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri de Polul Nord.
„Pe măsură ce ritmul modificărilor climatice se intensifică şi pierderea biodiversităţii creşte, apare o nouă tendinţă în eforturile depuse pentru a salva culturile alimentare ameninţate cu dispariţia”, a declarat Stefan Schmitz, directorul fundaţiei Crop Trust, care administrează această rezervă mondială de seminţe.
Printre seminţele ce vor fi depozitate de instituţii din Brazilia, Statele Unite, Germania, Maroc, Mali, Israel şi Mongolia figurează culturi de bază, curente, dar şi varietăţi sălbatice, mai puţin utilizate, informează AFP, citată de Agerpres.
În urma noului transport, numărul total al varietăţilor depozitate în cele trei pivniţe subterane ce formează „seiful Judecăţii de Apoi”, o altă denumire a rezervei de seminţe, va ajunge la aproximativ 1,05 milioane.
Dorindu-se un fel de plasă de siguranţă în faţa catastrofelor naturale, războaielor, modificărilor climatice, bolilor şi lipsei de pricepere a oamenilor, această structură insolită a fost creată în 2008 graţie unei finanţări oferite de Norvegia.
Cel mai recent, conflictul din Siria a arătat cât de importantă este această bancă de seminţe
Utilitatea sa a fost evidenţiată recent şi de conflictul sirian: în 2015, oamenii de ştiinţă au putut să recupereze din Svalbard dublurile unor seminţe dispărute în urma distrugerii băncii de gene din oraşul Alep.
Statele şi instituţiile depozitare rămân proprietarele seminţelor şi pot să le recupereze oricând doresc. Paradoxal, buncărul arctic a avut de suferit el însuşi de pe urma schimbările climatice: în 2016, depozitul a fost afectat de o infiltraţie de apă la nivelul unui tunel de acces, cauzată de topirea permafrostului, acel sol ce ar trebui să rămână îngheţat în permanenţă, dar care a devenit în acel an o „victimă” a creşterii temperaturilor mondiale.
De atunci, Norvegia finanţează lucrări special concepute pentru a creşte rezistenţa rezervei mondiale de seminţe, în contextul în care mediul arctic va deveni tot mai cald şi mai umed.
