Un cutremur cu magnitudine de 7 grade pe scara Richter a avut loc joi în sud-estul arhipelagului filipinez. Autoritățile nu au informat deocamdată despre producerea de victime sau pagube materiale. De asemenea, nu s-a anunțat nicio alertă de tsunami, relatează EFE. Seismul s-a produs la o adâncime de 95 de kilometri şi la 210 kilometri sud-est de Pondaguitan, insula Davao, a informat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), care înregistrează activitatea seismică din întreaga lume.
Cutremurul a avut loc la ora locală 21:23 (12.23 GMT) în largul mării şi departe de zonele locuite. Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific a precizat că nu a emis o alertă privind producerea de valuri uriaşe, dar a subliniat că evaluează informaţiile privind seismul. Arhipelagul filipinez este situat în aşa numitul „Cerc de Foc al Pacificului”, o zonă unde se înregistrează aproximativ 90 % din activitatea seismică şi vulcanică a lumii şi unde se produc aproape 7.000 de cutremure pe an, majoritatea moderate.
Cutremur și în Indonezia
Bilanțul cutremului de 6,2 grade produs în insula Sulawesi a crescut la 84 de morți. Salvatorii continue să caute supraviețuitori prinși sub ruine. 73 de oameni au murit în orașul Mamuju, iar alți 11 în Majene, oraș aflat la 200 de kilometri distanță. Mii de oameni și-au abandonat locuințele, însă încă există oameni prinși sub clădirile dărâmate, potrivit echipelor de intervenție. Cel puțin 253 de oameni au fost răniți grav, iar alți 678 au suferit răni ușoare, a anunțat Consiliul Național pentru Administrarea Dezastrelor din Indonezia. Seismul a provocat și o cădere a rețelei de electricitate și trei alunecări de teren de-a lungul drumului dintre Majene și Mamuju.