Apicultorii români pot depune până la 1 august cererile pentru obţinerea fondurilor alocate prin Programul Naţional Apicol, care se ridică la 33,4 milioane de lei în anul 2018, a anunţat, recent, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că până la data de 1 august a.c. se depun la centrele judeţene APIA/centrul municipiului Bucureşti (ori la centrul judeţean cel mai apropiat de sediul social, de vatra stupinei sau de locul de deplasare în pastoral al stupinei), cererile şi documentele doveditoare pentru Programul Naţional Apicol pentru anul 2018 (…)”, se arată în comunicatul instituţiei.
Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Programul Naţional Apicol, în perioada 2017 – 2019, este de 99,34 milioane de lei, din care suma de 49,67 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale.
Potrivit sursei citate, din fondurile totale alocate prin PNA, circa 32,554 milioane de lei au fost alocate în anul 2017, iar pentru 2018 şi 2019 câte 33,399 milioane de lei.
Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după finalizarea tuturor controalelor aferente cererilor de plată depuse pentru Programul Naţional Apicol şi după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat.
Plăţile aferente anului 2018 se efectuează la cursul de schimb de 4,6585 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017.
În 2017, prin PNA, apicultorii au depus 4.587 de cereri eligibile, iar sumele solicitate au depăşit 45 de milioane de lei, în condiţiile în care plafonul anului trecut a fost de 32,5 de milioane de lei prin PNA.
Programul Naţional Apicol 2017 – 2019 se adresează atât apicultorilor, care deţin până la 75 de familii de albine, cât şi celor care deţin peste 75 de familii de albine, dar cu condiţii diferite de eligibilitate, şi vizează măsuri precum achiziţia de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori.
România produce anual, în medie, 22.000 de tone de miere, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.