„În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020, au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (37,2%) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,8%; evoluţia, în termeni reali a PIB  în 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -5,2%; rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,3%”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei CFR România.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9180, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9710.

Ce se întâmplă cu inflația


Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2021/mai 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,37%.

„Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 77% dintre participanţi prevăzând o creştere a preţului CDS cu scadenţă de 5 ani. De asemenea, peste 65% dintre participanţi consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate”, se mai arată în comunicatul citat.

În luna aprilie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de luna anterioară cu 11,6 puncte până la valoarea de 32,4 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 14,2 puncte). Această evoluţie s-a datorat în special componentei de anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut, faţă de luna anterioară cu 1,4 puncte, până la valoarea de 14,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 45,3 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 16,6 puncte până la valoarea de 41,3 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 1,4 puncte).

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.