Anunț pentru prosumatori. APCE recomandă închiderea invertoarelor pentru cei care nu sunt acasă

Anunț pentru prosumatori. În pragul Sărbătorilor Pascale, Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) lansează un apel neobișnuit, dar necesar: oprirea invertoarelor solare în gospodăriile și firmele care nu vor consuma energie în această perioadă.

Măsura vine pe fondul scăderii drastice a consumului de electricitate preconizate pentru zilele de Paște, în special duminică, când cererea ar putea atinge minime istorice.

Dan Pîrşan, președintele APCE, subliniază că acest gest simbolic este o demonstrație de solidaritate și responsabilitate civică.

“De Paşte, prosumatorii oferă din nou o lecţie de civism “energetic” şi facem acest lucru doar pentru a demonstra că surplusul de energie al nostru este o parte din soluţie, nu o problemă.

Am toată încrederea în experienţa echipelor de la Dispeceratul Energetic Naţional. Pentru mine, ei sunt la fel de importanţi ca şi controlorii de trafic aerian”, a afirmat preşedintele APCE, Dan Pîrşan, în comunicat.

Dan Pîrşan, preşedintele Asociaţiei Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE)
Dan Pîrşan (SURSA FOTO: Asociația Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie)

Un consum energetic la cote minime istorice

Scăderea drastică a consumului — estimată în jurul valorii de 2.500 MW duminică, între orele 11:00 și 16:00 — pune presiune pe Dispeceratul Energetic Național. Pentru comparație, într-o duminică obișnuită, consumul depășește 5.000 MW.

Cu centralele mari funcționând la parametri minimi și exporturile limitate de cererea scăzută regională, sistemul riscă să devină dezechilibrat din cauza producției în exces.

“Hidrocentralele pot reduce producţia la limită, în special pentru a conserva rezervele din lacuri, o practică responsabilă în contextul actual, iar centralele pe gaz sau cărbune pot fi oprite temporar, chiar dacă implică pierderi financiare”, se menţionează în comunicat.

Energia nucleară, fiind o sursă stabilă, poate fi ajustată doar în limite restrânse, în timp ce hidrocentralele reduc producția la minim pentru a conserva rezervele de apă. Centralele pe gaze și cărbune pot fi temporar oprite, dar cu pierderi financiare semnificative.

Transelectrica are capacitatea de a controla marile parcuri fotovoltaice și turbinele eoliene, însă problema apare la instalațiile comerciale mai mici de 5 MW, care sunt numeroase și nu pot fi oprite centralizat.

România, în urmă la stocarea energiei în baterii

Un alt punct nevralgic îl reprezintă lipsa capacităților mari de stocare în baterii, un domeniu în care România, conform asociației, se află încă în urmă.

“Problema reală este la parcurile fotovoltaice comerciale mai mici de 5 MW, care sunt multe şi nu pot fi controlate centralizat”, spun reprezentanţii asociaţiei. O problemă este reprezentată de lipsa marii stocări în baterii, la care România este “repetentă”.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a confirmat după ședința Comandamentului Energetic că măsurile preventive sunt esențiale.

“Perioada cea mai sensibilă va fi duminică, în prima zi de Paşte, între orele 11:00 şi 16:00. Atunci estimăm un consum care va putea fi în jurul valorii de 2.500 megavaţi, în scenariul de bază. Este un consum foarte redus.

Gândiţi-vă că într-o zi normală de duminică, o zi în care oricum e un consum mai mic decât în timpul săptămânii, discutăm de valori de 5.000, poate 4.000 şi ceva MW, deci discutăm de un nivel de două ori mai mic”, a explicat Burduja, după şedinţa Comandamentului Energetic.

Reprezentanții APCE reamintesc că echipamentele prosumatorilor se opresc automat în caz de supratensiune, însă este de preferat o intervenție voluntară, planificată, decât una reactivă. În lipsa consumului, surplusul de energie nu are unde să fie absorbit, iar echilibrul delicat al sistemului devine vulnerabil.