La polul opus, 18,3% dintre repondenţi nu au o sumă stabilită, aceştia optând pentru cumpărarea produselor preferate, indiferent de preţ.

27,7% dintre cei intervievaţi nu ar depăşi pragul de 300 de lei, în timp ce 20,3% dintre cei ce au răspuns chestionarului ar aloca chiar şi mai mult de 600 lei pentru coşul de cumpărături online.

În luna cadourilor, doamnele ar opta pentru articolele de sezon precum geci, cizme şi paltoane. La mare căutare sunt şi rochiile de ocazie, genţile cât şi articolele pentru cei mici. Bărbaţii ar opta pentru pantofii sport, jeans, cămăşi sau ceasuri sau alte accesorii.

'Luna decembrie este în top trei cele mai importante perioade din an pentru noi, cu vânzări mai mari şi cu 20-25% faţă de alte luni. În fiecare an, ne propunem să venim cu oferte şi produse noi, care să îndeplinească aşteptările unui public de fashion online elitist. Pentru acest final de an, am făcut schimbări majore şi în ceea ce priveşte transportul şi returul produselor comandate pentru ca perioada de aşteptare a pachetelor să fie cât mai scurtă. De asemenea, departamentul de relaţii clienţi va lucra activ până pe 31 decembrie', arată Raluca Radu, Country Manager Answear.ro.

Potrivit analizei, cele mai importante motive pentru care românii aleg ofertele magazinelor online de fashion sunt preţul, selecţia de produse şi originalitatea brandurilor.

În ceea ce priveşte frecvenţa de cumpărare, 52,1% dintre românii ce au răspuns chestionarului Answear.ro preferă să îşi facă cumpărăturile online an de an, preţurile fiind mult mai bune decât în magazinele tradiţionale. Pentru aproape 37% dintre respondenţi, cumpărăturile online sunt preferate doar atunci când găsesc produsele pe care le caută la preţuri foarte bune, în timp ce aproape 11,3% dintre aceştia recunosc că nu cumpără online foarte des.

Cele mai multe produse achiziţionate în luna decembrie sunt cadouri pentru familie, prieteni şi cei apropiaţi.

'Când ne facem lista de cumpărături, ne gândim în primul rând la cei dragi nouă. De curând, am lansat în cadrul site-ului Answear.ro şi un Gift Store special, unde clienţii noştri găsesc cele mai bune oferte în funcţie de hashtag-urile folosite cel mai des în mediul online. Este un proiect dedicat în special celor ce caută cadouri potrivite şi pentru colegii de birou. Pentru 35% dintre românii ce aleg Answear.ro, cel mai important criteriu în decizia de cumpărare este brandul comercializat. Astfel, selecţia de produse şi preferinţa pentru cele mai noi modele influenţează decisiv decizia de cumpărare. Pentru luna decembrie, avem pregătite peste 25.000 de produse, cât şi reduceri de la până la 40-50% la cele mai căutate branduri de la noi', adaugă Raluca Radu.

În perioada sărbătorilor, brandurile pe care românii le-ar achiziţiona cel mai des sunt Tommy Hilfiger, New Balance, Medicine, Answear şi Pepe Jeans. Alte branduri menţionate de respondenţii chestionarului sunt Mango, adidas, Nike şi Carinii.

Cercetarea a fost realizată în luna decembrie 2017, pe un eşantion de 2.313 bărbaţi şi femei.

Answear este magazinul online originar din Polonia. Cu o istorie de şapte ani în piaţa de eCommerce europeană, grupul este prezent în Cehia, Ucraina, Ungaria, Slovacia şi România.

În România, Answear.ro oferă peste 300 de branduri de haine, încălţăminte şi accesorii de la nume sonore precum Tommy Hilfiger, Pepe Jeans, Diesel, US Polo, Guess, Trussardi, Calvin Klein sau Michael Kors, DKNY şi New Balance.