Pagubele accidentului feroviar care a avut lot miercuri în Austria, lângă localitatea Braz, sunt de ordinul milioanelor de euro, fiecare dintre cele zece vagoane care au deraiat fiind încărcat cu 15-20 de autoturisme Dacia cu destinaţia Franţa, potrivit publicaţiei online Vorarlberg (vol.at).

Estimările preliminare privind pagubele au fost furnizate Vorarlberg de către purtătorul de cuvânt al companiei de transport feroviar ÖBB Rene Zumtobel.

Investigaţiile preliminare ale ÖBB sugerează că de vină pentru accident a fost o defecţiune tehnică la infrastructura de rulare sau la locomotivă, nicidecum o eroare umană.

Conducătorul trenului a fost rănit uşor şi a suferit un şoc puternic.

Trenul a deraiat miercuri dimineaţă în apropierea localităţii Braz din Austria, zece din cele 16 vagoane ale garniturii de 548 de metri lungime şi 777 de tone ieşind de pe şine. Autoturismele Dacia transportate au fost aruncate de-a lungul a 800 de metri de cale ferată, infrastructura ÖBB fiind sever afectată.

Compania de transport feroviar este asigurată, iar plata daunelor va fi pusă în contul subsidiarelor ÖBB responsabile pentru accident (de infrastructură sau de operare şi întreţinere), în funcţie de rezultatele finale ale investigaţiei.

SURSA: Mediafax