Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat sâmbătă seara, la România TV, că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.
„Suntem în discuţii pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuţii vor fi sindicatele din ordinea publică şi din sănătate”, a afirmat ministrul.
Întrebată dacă ar putea apărea modificări la proiectul legii salarizării unitare, în condiţiile în care sindicaliştii şi-ar dori anumite schimbări, Olguţa Vasilescu a spus că Ministerul Muncii este deschis la orice dezbatere, dar nu vrea să modifice proiectul.
„Noi nu vrem să fie niciun fel de modificări, sigur că suntem deschişi la orice dezbatere cu sindicatele. Pe mine m-a distrat un pic faptul că au început să atace o lege pe care nici măcar nu au văzut-o până acum. Suntem deschişi tuturor discuţiilor şi eu sunt convinsă că pentru cei cu salariile mici, veştile vor fi foarte bune”, a răspuns ea.
De asemenea, întrebată când va ajunge în Parlament legea salarizării unitare, Vasilescu a susţinut că nu poate da un termen fix, deoarece trebuie să aibă loc o serie de discuţii cu sindicaliştii.
„Nu pot să vă dau o dată concretă, pentru că trebuie să avem mai întâi discuţii cu sindicatele, dar, cel mai clar, este termenul pe care îl avem şi în programul de guvernare, că va trebui să fie adoptată până la data de 1 iulie anul acesta”, a completat vicepreşedintele PSD.
Chestionată în continuare cu cât se vor majora veniturile potrivit noii legi a salarizării, Olguţa Vasilescu a spus că „sunt mai multe praguri”.
„Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”, a adăugat ministrul.
În ceea ce priveşte pensiile, Vasilescu a precizat că „următoarea majorare este de la 1 iulie pentru absolut toţi pensionarii din România, când creşte punctul de pensie la 1.000 lei”.
Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel Alfa" îi solicită ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, să renunţe la separarea salariilor de indemnizaţii, în noua lege a salarizării, în condiţiile în care indemnizaţiile demnitarilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene ar fi raportate la salariul mediu, în timp ce restul salariilor din sistemul public sunt raportate la salariul minim.
"Stabilirea bazei de raportare a indemnizaţiilor demnitarilor, primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, vicepreşedinţilor, etc la salariul mediu, în timp celelalte salarii din sistemul public sunt raportate la salariul minim din grilă, instituie un tratament diferenţiat al acestor angajaţi publici în raport cu ceilalţi", arată reprezentanţii CNS "Cartel Alfa" într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
Comitetul Confederal al CNS "Cartel Alfa" consideră că intenţia Guvernului de a separa astfel salariile de indemnizaţii în noua lege a salarizării unitare, care urmează să fie discutată cu sindicatele, reprezintă "o aroganţă a aleşilor".
SURSA: News.ro