Până la 1 martie fiecare minister să aibă o situaţie a proiectelor derulate în parteneriat public privat, a cerut premierul Emil Boc tuturor miniştrilor în şedinţa Executivului de miercuri.
„Solicit miniştrilor ca până în 1 martie să avem lista de proiecte care vor fi derulate pe baza parteneriatului public privat. Aceasta înseamnă să avem lista de proiecte la care lucrăm pentru implementare lor în parteneriat public privat.
Nu este exclus nici un minister, dar cu accent pe Transporturi şi aici obiectivul înseamnă reluarea parteneriatului pentru Comarnic-Braşov sau pe noul tronson Sibiu-Piteşti care rămâne neacoperit din Coridorul IV. Dar şi dezvoltarea regională, mediul, sănătatea, agricultura sau energia sunt domenii care pot face obiectul parteneriatului public privat.
Până pe 1 martie fiecare ministru să aibă finalizate listele, care apoi să devină acte oficiale ale Guvernului şi să poată atrage investitori pentru realizarea obiectivelor respective", a spus Boc.