El și-a petrecut primii ani de viață în închisoarea Kafes (tradusă literal în „Cuști”), o parte a Palatului Otoman, unde succesorii la tron erau ținuți sub o formă de arest la domiciliu și sub supraveghere atentă de către gardienii palatului.
Patru dintre frații săi fuseseră deja executați de fratele lor Murad al IV-lea, care a fost sultan în perioada 1623 – 1640, iar Ibrahim trăia cu frica că va urma.
După moartea lui Murad, Ibrahim a fost singurul prinț supraviețuitor și i s-a cerut să-și asume sultanatul, dar Ibrahim a fost convins că Murad era încă în viață și a complotat să-l prindă.
În cele din urmă, el a preluat tronul după o examinare personală a cadavrului fratelui său.
De la începutul anilor 1620, Ibrahim a fost afectat de dureri de cap recurente și atacuri de slăbiciune fizică și mentală.
Imperiul a fost menținut relativ stabil de mama sa regentă Kosem Sultan, care l-a încurajat pe fiul ei să se distreze cu fetele harem, astfel încât ea să poată prelua puterea.
Planul ei a funcționat. Ibrahim a trăit un stil de viață extravagant caracterizat prin cheltuieli excesive pe bunuri de lux – a ordonat ca întregul său palat să fie mochetat în blană! – și răsfățuri nesfârșite cu concubinele din palat.
Starea mentală a lui Ibrahim nu a trecut neobservată și în curând a ajuns să fie cunoscut sub numele de Ibrahim Nebunul.
Potrivit anecdotelor istorice, Ibrahim avea un harem de 280 de femei și, uneori, se culca cu peste 20 de concubine într-o singură zi.
Într-una dintre cele mai șocante relatări despre nebunia lui Ibrahim, se spunea că și-a înecat întreg haremul pe baza zvonurilor de neloialitate.
Cu toate acestea, trebuie să fim atenți la diferența dintre faptele istorice și propaganda politică!
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
