Poliţia a desfăşurat vineri seară o percheziţie la sucursala de la San Salvador a cabinetului de avocatură Mossack Fonseca aflat în centrul scandalului 'Panama Papers' care a scos la iveală un sistem de evaziune fiscală la scară planetară, relatează AFP.
Percheziţia a permis confiscarea "unei cantităţi importante de echipament informatic", a anunţat procuratura pe contul său de Twitter, însă nu a fost făcută nicio arestare.
Autorităţile din El Salvador au anunţat miercuri deschiderea unei anchete pentru a stabili dacă cetăţenii din această ţară a Americii Centrale ale căror nume apar în 'Panama Papers' au încălcat legea. Ei ar fi în număr de 33, potrivit presei.
Procurorul Douglas Melendez s-a deplasat vineri seară la sediul cabinetului de avocatură, în capitala San Salvador. El a declarat presei că circa 20 de calculatoare şi documente au fost confiscate, în timp ce şapte angajaţi au fost interogaţi, fără a fi totuşi arestaţi.
Autorităţile din El Salvador au decis să desfăşoare această intervenţie după ce au văzut că angajaţii retrăgeau numele cabinetului de avocatură de pe faţada clădirii.
"Vom desfăşura o anchetă aprofundată în acord cu legislaţia", a anunţat procurorul Melendez, făcând apel la cabinetele de avocatură care au fost în legătură cu panamezul Mossack Fonseca să se prezinte la procuratură.
Peste 220 de firme offshore ale clienţilor salvadorieni ai cabinetului Mossack Fonseca au permis realizarea unor tranzacţii de sute de mii de dolari şi achiziţionarea de bunuri imobiliare în El Salvador "scăpând supravegherii autorităţilor locale", potrivit publicaţiei online El Faro.
Această scurgere masivă de documente, supranumită 'Panama Papers' şi prezentată la 3 aprilie de peste 100 de publicaţii din întreaga lume, a scos la iveală averi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici, staruri din fotbal sau celebrităţi.AGERPRES