Bani irosiți pentru un moft. Holdingul Municipal “București-Capitală Europeană” nu face altceva decât să toace bani. Mulți bani pentru ca doamna primăriță să demonstreze că modelul european poate fi implementat cu success și la noi.
Mulți bani pentru ca doamna primăriță să demonstreze că modelul european poate fi implementat cu success și la noi. Doar că dna Pandele (pardon- Firea) a omis un lucru: în Capitala de pe malul Dâmboviței primează cei trei “Ș” (șmenul, șuteala și șpaga). Anul trecut, Gabriela Firea motiva înființarea celor 22 de companii prin faptul că prin sistemul european -cu societăți pe acțiuni -, regiile autonome și administrațiile actuale nu vor mai fi căpușate de privați, iar profiturile vor rămâne la stat.
Doar că modelul vienez invocat seamănă mai degrabă cu cel din Voluntari. Potrivit unor calcule simple (bugetul pentru cheltuielile de personal pe 2018 împărțit la numărul de angajați), salariații firmelor având CGMB drept acționar principal vor încasa în medie peste 1.500 de euro pe lună (față de circa 600 de euro pe lună cât a fost leafa medie netă în întreprinderile de stat în 2016). Asta peste sumele imense deja virate în conturile noilor societăți drept capital social și buget de achiziții – potrivit consilierilor municipali ai opoziției, ar fi vorba în total de 200 de milioane de euro, mulți bani mergând aparent către achiziția de mobilier, autovehicule, laptopuri și telefoane scumpe. O mare parte din cei 5.400 de angajați au fost deja selectați. Mulți dintre ei fiind aleși pe criteriul deja consacrat “PCR”: pile, cunoştinţe şi relaţii.
Cel mai probabil primărița noastră nu a reușit să citească “Raportul privind activitatea întreprinderilor publice în anul 2016”, elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. Acesta arată destul de clar că statul nu este tocmai priceput la afaceri și, în ciuda faptului că cele mai importante companii pe care le controlează beneficiază de monopol pe piața pe care activează, rezultatele lor financiare sunt deseori modeste, iar în multe cazuri redresarea mult-așteptată nu dă niciun semn.
Apropo, știți ce dividende au vărsat în 2016 la bugetele locale cele 1.381 de întreprinderi controlate de administrațiile locale? Doar puțin peste 100 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de 9,74 miliarde de lei. Doamna primar, nu e târziu! Anulați tot ce ați făcut. Mai bine vă ocupați de problemele stringente ale Bucureștiului, decât să ne arătați veleitățile dumneavoastră de manager.
Articol realizat de CIPRIAN MAILAT, redactor-șef Capital
Acest articol a fost publicat în numărul 4 al revistei Capital, diponibil la chioșcuri în săptămâna 29 ianuarie- 4 februarie 2018