Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a avertizat vineri că sectoru aerian a fost grav afectat de criza produsă de pandemia de coronavirus și că ar mai fi nevoie de ajutoare suplimentare în valoare de 80 de miliarde de dolari pentru ca aceste companii să supraviețuiască.
„Le suntem extrem de recunoscători că au injectat 160 miliarde dolari în sector”, a declarat directorul general IATA, Alexandre de Juniac, cu ocazia unui forum aeronautic organizat la Paris de cotidianul La Tribune.
„În lunile următoare, necesităţile de ajutoare suplimentare ale industriei sunt evaluate la 70-80 miliarde dolari. Altfel, unele companii aeriene nu vor supravieţui”, a apreciat Alexandre de Juniac.
Revenirea călătorilor este târzie
Chiar dacă progresele înregistrate de producătorii de vaccinuri oferă unele speranţe, o revenire la călătoriile în masă va avea loc peste mult mai multe luni, susţin companiile aeriene. Unele din aceste companii vor avea dificultăţi în a traversa perioada de iarnă din emisfera nordică, când profiturile sunt mici chiar şi în perioade normale.
Între timp, recrudescenţa cazurilor de infecţie cu COVID-19 şi restricţiile de călătorie au agravat şi mai mult perspectivele financiare pentru sectorul transportului aerian, care potrivit estimărilor IATA ar urma să înregistreze pierderi de 87 miliarde dolari în acest an.
„Este foarte probabil să avem pierderi mai mari decât cifrele pe care le-am anunţat”, a spus vineri Alexandre de Juniac, adăugând că deficitul pentru întregul an este posibil să se apropie de 100 de miliarde de dolari.
Revevenirea traficului aerian va fi lentă
IATA a prognozat o revenire lentă a traficului aerian, urmând ca abia în 2024 să fie înregistrat un nivel de trafic similar cu cel de dinainte de criză, iar anul următor numărul pasagerilor va fi cu 30% sub nivelul din 2019.
Însă chiar şi aceste prognoze ar putea să fie optimiste, a avertizat Alexandre de Juniac.
„Estimăm că, la finele lui 2020, traficul aerian va fi la 33% din nivelul din 2019 şi sperăm că la finele lui 2021 va fi la 50-60%”, a spus Juniac.
IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial. Luni începe Adunarea generală anuală a organizaţiei.