Blocările și activitatea socială redusă legate de pandemie au făcut ca aerul să fie mai curat. Dar au dus și la o ușoară încălzire a planetei, potrivit unui nou studiu din revista Geophysical Research Letters.
Pentru o perioadă scurtă de timp, temperaturile din unele regiuni din estul Statelor Unite, Rusiei și Chinei au fost și cu un grad și jumătate mai mari, au remarcat autorii studiului, scrie NationalInterest.
„Gazele cu efect de seră și alte particule afectează clima. În general, emisiile umane de particule răcesc planeta”, explică autorii studiului.
Pentru efectuarea cercetării, echipa s-a bazat pe două dintre cele mai importante modele climatice din lume. Modelul comunitar al sistemului terestru bazat pe NCAR și un model cunoscut sub numele de ECHAM-HAMMOZ, care a fost dezvoltat de un consorțiu de națiuni din Europa.
Cercetătorii au efectuat simulări pe ambele modele după ce s-au adaptat la emisiile de aerosoli și particule și au încorporat date meteorologice oficiale pentru anul respectiv.
Scenarii sumbre în privința topirii ghețarilor
Studiul vine după o altă cercetare care a sugerat că gheața Pământului se topește mai rapid astăzi decât la mijlocul anilor 90. O accelerație periculoasă care confirmă scenariile cele mai sumbre privind schimbările climatice. Cercetarea, publicată în revista The Cryosphere, a relevat că între anii 1994 și 2017 s-au pierdut un total de 38 de miliarde de metri cubi de gheață.
Potrivit datelor recente dezvăluite de un studiu NASA, dacă emisiile de gaze continuă în ritmul actual, o topire a ghețarilor din Groenlanda și Antarctica va duce la creșterea nivelului mărilor și oceanelor până la un punct critic pentru planetă. Datele arată că nivelul oceanului planetar va urca, în medie, cu aproape un milimetru pe an. Iar până la finalul acestui secol, va crește cu aproximativ un metru și va inunda orașele aflate la altitudine joasă, va distruge plaje și proprietăți.
Temperatura la nivel global a crescut cu aproximativ 1,1 grade Celsius din perioada preindustrială. În Arctica, rata de încălzire din ultimele trei decenii a fost de peste două ori media globală.