Restricțiile din perioada lockdownului, începând cu martie 2020, au ținut populația la îndepărtare de marile centre comerciale, de mall-uri. Un astfel de centru, precum Unirea, a avut de suferit și mai mult. Traficul tipic din centrul orașului a scăzut dramatic odată cu îndemnările Guvernului către populație și companii de a se lucra de acasă și de a evita transportul în comun. Restrictiile au avut un efect dramatic asupra rezultelor centrului comercial. Unirea Shopping Center, listată la Bursa de Valori București pe piața AERO, a anunțat anul trecut o pierdere record de 36 milioande RON pentru primele 6 luni din 2021.
Dar Ultima perioadă a oferit atât populației cât și actorilor comerciali speranța că situația actuală se poate schimba și că ne vor întoarce, într-un fel sau altul, la normalitate. Traficul din centrul Bucureștiului dă toate semnalele că își revine, metroul se umple din nou de pasageri, iar pietonii s-au întors în număr mare în centrul orașului.
Aceasta revenire se reflecta in rezultate chiriasilor. Vânzările magazinelor din Unirea Shopping Center au crescut cu 25% în primele două luni ale anului 2022 față de aceeași perioadă a anului precedent conform declarațiilor chiriașilor, ne informează managerul centrului comercial, Ștefan Daduș. Societatea începe să-și reia obiceiurile de consum și iese din nou la cumpărături în oraș, redobândindu-și mobilitatea în contextul în care se anunță renunțarea la restricții.
Pandemie cu oportunități
Pandemia oferă oportunități așa cum nu s-au mai văzut din anul 2009 pentru locațiile ultra-centrale din București. Spații prime care au fost ocupate de contracte pe termen lung au reintrat pe piață prima dată din ultimii 12 ani. Unirea Shopping Center oferă acum spre chirie spațiile fostelor locații ale magazinelor Inditex (Zara, Stradivarius, Pull & Bear) după ce gigantul spaniol a luat decizia de a-și restrânge activitatea. „Este o șansă unică deoarece asemenea spații nu au mai fost oferite spre închiriere de peste un deceniu. La Magazinul Unirii era imposibil să închiriezi un spațiu prime de acest gen”, ne informează Cristian Roșca, agent imobiliar din partea Remax Top Estate Team.
Unii retaileri au recunoscut oportunitatea și ofertează pentru spațiile care s-au eliberat. „Acum este momentul de a închiria aceste spații. Este o oportunitate pe care nu o ai în fiecare an”, ne-a declarat reprezentantul unui lanț internațional care este în tratative cu conducerea societății si caredorește să rămână anonim până la finalul negocierilor. Reprezentanții Unirea Shopping Center ne-au confirmat că au o mulțime de oferte de la potentiali chiriasi pentru spațiile pe care aceștia le pun la dispoziție. Totodată, cererile pentru închiriere s-au dublat în intervalul ultimei luni.
„Vânzările magazinelor partenere au crescut în ultimele luni. Până acum chiriașii își doreau reduceri de chirii, acum vor prelungiri de contracte. Primim zilnic cereri pentru ofertarea spațiilor. Centrul Bucureștiului începe să își revină. Dorința cumpărătorilor de a rezolva rapid problema cumpărăturilor propulsează Unirea Shopping Center din nou în preferințele Bucureștenilor”, ne transmite Ștefan Daduș, managerul centrului comercial.
Întoarcerea la normalitate vine odată cu reluarea comportamentului de consum obișnuit vremurilor prepandemice. Chiar dacă ultimii ani au schimbat modul în care bucureștenii își cheltuie banii, iar zona de e-commerce a crescut considerabil, revenirea la normalitate justifică existența acestor centre comerciale.