Pandemia de coronavirus i-a afectat grav pe copii. Cum i-a schimbat pe cei mici
Psihoterapeutul analist și psiholog clinician la Clinica The Mind din București, Ilinca Balaș, este de părere că anul 2020, cel al pandemiei, poate fi caracterizat ca o gaură neagră.
”Prima întrebare care îmi vine în minte este ce s-a întâmplat în această perioadă, cu noi toţi (ce am trăit împreună, la nivel colectiv), dar şi cu fiecare în parte (care a fost experienţa distinctă, unică a fiecăruia dintre noi)? Un an şcolar, la prima vedere, dar, de fapt – un an de viaţă, care pare să semene mai degrabă cu o gaură neagră care a înghiţit timpul şi spaţiul şi din care ne străduim, cât, cum putem, să ieşim”, spune aceasta.
Specialista amintește că, înainte cu câteva zile de redeschiderea școlilor, umbla pe rețelele de socializare o imagine cu un adult așezat într-o bancă de școală, alături de textul: ”Dacă rata de infectare scade sub 0,5 la mie, ne întoarcem cu toţii la şcoală”. Aceasta subliniază că, deși la prima vedere este vorba de o glumă, poza conține și un sâmbure de adevăr.
„O glumă, desigur, dar care conţine un miez de adevăr, fiindcă, uneori, adevărul este mai uşor de spus în glumă. Cred că ne-am întors cu toţii la şcoală, odată cu copiii noştri, sau cu nepoţii, sau cu rudele care sunt cadre didactice, sau cu copilul nostru interior, sau, altfel spus, ne-am întors cu toţii la şcoala vieţii care, iată, şi-a redeschis larg porţile”, mai spune ea.
Psihologul a mai spus că redeschiderea școlilor este un eveniment important pentru toată lumea, chiar dacă suntem personal implicați sau nu. Ilianca Balaș a mai spus că este importat să înțelegem care sunt problemele nerezolvate și suplimentare care au apărut în urma redeschiderii fizice a școlilor.
Nimeni nu mai este la fel
Psihologul subliniază că trebuie să înțelegem că nimeni nu mai este la fel după această pandemie și că ne-am transformat mai mult decât ne dăm seama.
„Cei care se întorc nu sunt aceiaşi cu cei care au plecat fizic de la şcoală, în urmă cu un an. Ne-am transformat în acest an, poate mai mult decât ne putem da seama acum şi este important să lăsăm spaţiu şi înţelegere acestei realităţi pe care încă nu o putem percepe cu totul – vedem doar nişte părţi din ea, pe ici, pe colo”, adaugă psihologul.
Aceasta explică faptul că este important să acceptăm că nu știm anumite lucruri și că profesorii ar trebui să le arate elevilor că nu este nicio problemă dacă nu știu.
„Din nou, deviza pandemiei pare a fi incertitudinea, iar marea ei miză este să putem sta cu o grămadă de întrebări fără răspuns, aşa cum spunea Rainer Maria Rilke: «Ideea este să trăieşti totul. Trăieşte întrebările acum. Poate, treptat, fără să îţi dai seama, vei trăi într-o zi depărtată răspunsul»”. Cred că este momentul să trăim întrebările, deocamdată.
Si asta aş face, în clasă, cu elevii: le-aş pune întrebări şi i-aş face să vorbească, i-aş învăţa să trăiască întrebările şi să accepte lipsa răspunsurilor. Aş spune «nu ştiu» mai des, mai apăsat, mai senin şi i-aş încuraja s-o facă.
De data asta, şcoala poate să ne înveţe că este în regulă şi să nu ştim, ar fi poate o pregătire mai realistă pentru viaţă, decât să trebuiască mereu să ştim, să avem răspunsul, să răspundem corect…”, recomandă Ilinca Balaş.
Izolarea, o mare provocare
Psihologul a povestit o întâmplare din viața uneia dintre fiicele sale. Cea mică i-a povestit că în prima zi de școală după pandemie era atât de liniște în clasă încât profesoara i-a întrebat dacă sunt bine. După această întrebare, cei mici au revenit la cum erau înainte de pandemie. Ilinca Balaș subliniază că această tăcere trebuie tratată ca pe un semnal de alarmă.
„Era atât de linişte în clasă, încât profesoara i-a întrebat pe copii dacă sunt bine. Întrebarea i-a dezmorţit şi, în scurtă vreme, au revenit la forfota dinainte. Momentul rămâne emblematic, însă. Tăcerea copiilor era şi este îngrijorătoare. Aş privi-o pe un semnal de alarmă, aproape ca pe un simptom”, apreciază psihologul.
Ea mai spune că adevărata provocare a pandemiei a fost izolarea și că, odată cu revenirea la normalitate, provocarea va fi să nu rămânem izolați în prezența celorlalți.
„Aceasta pentru că una dintre marile provocări ale pandemiei a fost izolarea. Însă, odată cu revenirea, o provocare ar fi să nu rămânem izolaţi în prezenţa celorlalţi sau să izolăm experienţa în sufletul nostru. De-asta, este esenţial, este vital să vorbim. Să împărtăşim cât mai mult: cum a fost pentru noi, ce am simţit, care au fost greutăţile, ce s-a schimbat în noi. Să vorbim. Să nu ne izolăm în tăcere.
Şcoala ar putea, acum mai mult ca oricând, să îi facă pe copii să vorbească. Prima întrebare pe care le-aş pune-o elevilor în clasă ar fi: cum a fost experienţa, pentru voi? Aş întreba pe fiecare în parte şi aş asculta fiecare poveste, cu interes, cu răbdare.
Aş ţine un moment de reculegere pentru fiecare elev care a trăit pierderea cuiva în acest an. S-ar putea să dureze, să se piardă timp, din punctul de vedere al materiei, al sarcinilor, însă câştigul este unul mult mai mare, câştigul este reconectarea, este a fi împreună”, mai spune aceasta.
”Ne avem de recuperat pe noi înșine”
Psihologul a mai spus că următorul pas ar fi să reînvățăm să fim împreună. Aceasta mai spune că este important să ne dăm timp să ne privim, să ne auzim și să ne ascultăm.
”Fizic şi să fim în/cu fizicul nostru, după un an în care am trăit atâtea experienţe prin intermediul ecranului, care a devenit aproape o prelungire a corpului nostru. Să învăţăm să readucem corpul nostru aici şi acum, căci el este marele nostru organ de simţ şi puntea dintre lumi, dintre interior şi exterior.
Şcoala înseamnă o comunitate, care are nevoie să se reconstruiască, să se reconsolideze, ca după un cutremur – cât va dura, mai mult, mai puţin, depinde de efortul investit, un efort emoţional, un efort de conştientizare, de punere în cuvinte a experienţei, de timpul care va trece şi pe care îl putem valorifica, încercând să înţelegem ce am trăit, sau îl putem doar lăsa să măture şi să împrăştie experienţele în cele patru zări”, subliniază Ilinca Balaş.
Psihologul Ilinca Balaș a mai spus că, în prezent, marea oportunitate este munca de reconstrucție. Aceasta subliniază că oamenii nu mai sunt locurile de muncă pe care le au, ci sunt, cu toții, ”niște simpli zidari c uneltele în mână”.
”Poate fi, uneori, un catalizator al transformării. De-asta, marea oportunitate este tocmai această muncă de reconstrucţie. Nu (mai) suntem acum profesori, elevi, medici, psihologi, politicieni, ş.a.m.d., suntem, cu toţii, nişte simpli zidari cu uneltele în mână lucrând la temelia noastră.
În ceea ce priveşte şcoala, cred că avem ocazia, pentru ultima parte a acestui an şcolar, să experimentăm într-adevăr şcoala altfel. Sau o altfel de şcoală: mai flexibilă, mai preocupată de problemele şi de nevoile reale ale elevilor şi de a recupera conectarea care «s-a pierdut» în perioada online-ului, mai degrabă decât materia.
Avem multe de recuperat, mult mai importante, în plan existenţial, decât nişte informaţii, decât cunoaşterea în sine: ne avem de recuperat pe noi înşine şi unii pe alţii, ne avem de recuperat vieţile, timpul, corpurile… şi o putem face oriunde, oricând. Mai ales la şcoală”, spune psihologul.
Sursă foto: Dreamstime
