Deși nu știm exact cât va mai dura criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus, apar deja o serie de întrebări legate de efectele acesteia la nivel mondial, dar și ce învățăminte putem trage. Redăm mai jos o analiză a „Le Monde” în privința situației globale post-criză.
„Criza de sănătate schimbă profund relațiile dintre marile puteri. În acest context, Europa, dacă vrea să conteze, trebuie să înceapă prin a-şi organiza propria reconstrucție.
Asistăm, sub efectul crizei mondiale de sănătate, la o transformare radicală a mediului nostru geopolitic? Dinamica la locul de muncă provine din accelerarea tendințelor preexistente sau dintr-o schimbare de paradigmă? Va fi următoarea lume mai rea sau mai bună decât cea de dinainte?
Aceste întrebări sunt la fel de legitime ca cele pe care ni le tot punem de două luni cu privire la viitorul societăților și al economiilor noastre. Iar încercarea de a răspunde la acestea este la fel de riscantă, atât timp cât nu știm nici durata crizei, nici amploarea ei, nici modul în care va fi depășită.
Dar, în acest stadiu, este deja posibil să tragem câteva învăţăminte din şocul provocat de pandemia Covid-19 ordinii mondiale. Primul este că ordinea internațională construită sub egida Statelor Unite în urma celui de-al Doilea Război Mondial nu mai este adaptată realității raportului de forţe din secolul XXI. El era deja fragil înainte de criza coronavirusului: unii urmăresc chiar începutul dislocării sale până la prăbușirea blocului comunist, în 1989. Sfârșitul Războiului Rece, dispariția URSS și ascensiunea Chinei au dezechilibrat treptat o lume bazată pe dualitatea americano-sovietică. Ordinii bipolare i-a succedat o dezordine multipolară, care s-a acomodat cumva – din ce în ce mai puțin bine, în realitate – cu un mod multilateral de guvernare globală.
Tocmai acest aranjament a fost aruncat în aer de şocul crizei sanitare. Seria de investigații pe care „Le Monde” le-a consacrat erorilor geopolitice dezvăluite de explozia coronavirusului arată în ce măsură ascensiunea Chinei a destabilizat întregul sistem. Întârzierea cu care Organizația Mondială a Sănătății a alertat comunitatea internațională cu privire la riscul unei pandemii a evidențiat acapararea acestei instituţii de către Beijing și politica sa de „entryism” [„infiltrare”] la Națiunile Unite. Rivalitatea dintre China și Statele Unite a fost exacerbată pe fondul acuzațiilor reciproce cu privire la originea virusului. Aceste două mari puteri au părut adesea că folosesc mai multă energie pentru a se confrunta reciproc decât pentru a gestiona mai bine criza de sănătate în cadrul propriei populații.
O altă lecție: Statele Unite nu mai exercită rolul care le-a fost atribuit în secolul XX, cel de conducător mondial. De câţiva ani, sunt din ce în ce mai reticente; aşa sunt şi în această criză care le slăbește, complet pe dinafară. A fost necesar ca președintele Donald Trump să fie rugat pentru a participa, prin videoconferință, la reuniunile internaționale pe care ar fi trebuit să le prezideze. Când au putut avea loc, aceste întâlniri nu au avut niciun rezultat. La ONU, Consiliul de Securitate este, de fapt, paralizat.
În fine, unitatea Europei nu a rezistat atacului coronavirusului. Dezarmată în fața unei pandemii pe care a fost incapabilă să o anticipeze, nu a ştiut să organizeze solidaritatea pentru statele membre cele mai afectate. Egoismul statelor și întoarcerea frontierelor au pus în pericol doi piloni ai Uniunii Europene, spațiul Schengen și piața unică.
Abandonată de Statele Unite, râvnită de China, în relaţii reci cu Rusia, ea încă mai crede în multilateralism. Dar, dacă vrea să influențeze elaborarea unei ordini mondiale post-criză mai juste și mai sigure, în loc să o suporte, Europa trebuie să înceapă prin a-şi organiza propria reconstrucție economică, solidară și hotărâtă.”