Pandemia nu este un ghinion, ci o catastrofă. Klaus Iohannis subliniază că restricțiile trebuie respectate

Conform celor spuse de Klaus Iohannis, deciziile luate de autorităţi în cazul pandemiei de coronavirus au fost bun. În acest context, președintele a subliniat că pandemia nu este un ghinion, ci o catastrofă.

„Cred că s-au luat deciziile bune, dar o pandemie nu este o alegere politică şi o pandemie nu este un ghinion, o pandemie este o catastrofă care a venit peste noi, o catastrofă cu care trebuie să trăim până când găsim soluţiile pentru a avea un vaccin sau pentru a avea un tratament.

Daţi-mi voie să vă spun că această pandemie nu a fost alegerea nimănui, ea a venit neţinând cont cine este la guvernare şi ce părere avem noi toţi despre pandemie, dar încet-încet am învăţat câte ceva despre acest virus, cum se răspândeşte, cum poate fi îngrădită răspândirea într-un anume mod şi, în consecinţă, putem să avem o viaţă cât de cât apropiată de normalitate, putem să avem o economie cât de cât funcţională şi da, din păcate, avem şi foarte multe persoane bolnave, şi da, foarte regretabil, avem foarte mulţi care au murit de această boală, însă autorităţile au partea lor de rezolvat, noi fiecare avem răspunderea noastră, să respectăm restricţiile care sunt impuse şi dacă vom respecta aceste restricţii, boala nu va dispărea, dar se va răspândi mult mai încet, sistemul de sănătate publică va face faţă acestei boli şi când vom găsi un vaccin, să dea Domnul să fie mai curând, vom putea să scăpăm de acest virus, dar până atunci trebuie să fim responsabili şi să facem acele mici sacrificii – să purtăm masca, să păstrăm distanţa, igiena mâinilor, evitarea aglomeraţiilor – şi atunci vom putea să trecem mai departe”, a transmis Klaus Iohannis.

Finalul pandemiei nu este iminent

De asemenea, Iohannis a subliniat că finalul pandemiei nu este iminent şi lansat un nou apel de respectare al regulilor.

„Dacă nu le respectăm, numărul de bolnavi va creşte foarte mult, vom avea spitalele ultrapline, sistemul nu ar mai face faţă şi am avea cu toţii, cu toţii de pierdut.

În România există peste 1.000 de locuri în terapie intensivă COVID, deci pentru pacienţi COVID, din care acum, la momentul la care vorbim, cam 600 de locuri sunt ocupate, deci ceva mai mult de jumătate. Pe de altă parte, în spitale, în România, vorbesc în general, există şi locuri pentru terapie intensivă altele decât pentru COVID, fiindcă, din păcate, avem bolnavi de mai multe boli, în total, deci summa summarum, locuri la terapie intensivă pentru COVID plus non-COVID sunt în jur de 2.300.

Deci, locuri deocamdată sunt şi pentru pacienţii care suferă de COVID şi pentru pacienţii care au alte probleme şi necesită terapie intensivă, dar distribuţia nu este uniformă. În localităţile unde incidenţa bolii este mai mare, locurile sunt ocupate toate şi pacienţii care apar, noii pacienţi trebuie transferaţi la alte spitale. De asta se ocupă autorităţile şi, în momentul de faţă, acest lucru funcţionează. Dar, după părerea mea, nu trebuie să ne complacem în această situaţie”, a adăugat Iohannis.