Dar oamenii de știință avertizează că potențiale noi variante și ratele inegale de vaccinare riscă să amenințe orice revenire la normalitate, potrivit AFP.
Când, la finele lunii ianuarie, cercetătorul american în domeniul sănătății globale Christopher Murray a scris în revista medicală The Lancet ”Covid-19 va continua, dar sfârșitul pandemiei este aproape”, a rezumat speranțele multor specialiști în sănătate din întreaga lume privind viitorul.
În săptămânile din urmă, țări precum Marea Britanie și Danemarca au ridicat toate restricțiile legate de Covid. De asemenea, multe state din SUA au au decis să ridice interdicțiile privind masca sau să anuleze alte măsuri pentru combaterea pandemiei.
„Faza acută” a pandemiei s-ar putea încheia până la jumătatea acestui an
Varianta Omicron a coronavirusului, mai contagioasă decât Delta, este în prezent dominantă la nivel european, dar nu a înlocuit-o complet pe aceasta din urmă, care continuă să se răspândească în paralel cu Omicron. Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat că va trebui să învățăm, „să trăim cu Covid”, deoarece numărul global al deceselor a început să scadă.
De asemenea, OMS a anunțat că „faza acută” a pandemiei s-ar putea încheia până la jumătatea acestui an, dacă aproximativ 70% din oameni vor fi vaccinați.
De la pandemie la endemie
Spania a fost printre primele state care au cerut să se facă tranziția la o fază „endemică”. Cu toate acestea, unii oameni de știință se tem că guvernele ar putea folosi termenul oarecum vag pentru a justifica ridicarea măsurilor care până acum au salvat vieți.
Virologul evoluționist de la Universitatea din Oxford, Aris Katzourakis, crede că „endemic” a devenit unul dintre cuvintele ”cele mai greșit utilizate din pandemie”.
”O boală poate fi endemică, dar și mortală”, a scris el în revista Nature, subliniind că malaria a ucis peste 600.000 de oameni în 2020, în timp ce 1,5 milioane au murit de tuberculoză.
Noua variantă de amenințare
Când vine vorba de vaccinuri, Omicron a servit atât ca avertisment, cât și ca test. Mulți epidemiologi spun că a lăsa Covid să se răspândească necontrolat, va oferi virusului o șansă mai mare de a suferi noi mutații. Și nu există nicio garanție că astfel de variante nu vor fi mai puțin mortale.
„Există o concepție greșită, extrem de răspândită, conform căreia virușii evoluează în timp pentru a deveni mai benigni”, a spus Katzourakis.
Pe de altă parte, țări precum Israelul și Suedia au început să administreze a patra doză de vaccin, dar experții se tem că un număr nesfârșit de injecții este o strategie proastă. Un studiu israelian a constatat că o a patra doză de vaccin a fost mai puțin eficientă împotriva variantei Omicron.