Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, activele nete ale celor 223 fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna august cu 1,6%, până la nivelul de 42,3 miliarde de lei (8,8 miliarde de euro), şi au scăzut cu 14,4% de la începutul anului.
Totodată, în luna august a acestui an, ieşirile nete au totalizat 105 milioane de lei (22 milioane de euro).
În ceea ce privește cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni, potriit sursei citate, ele au înregistrat randamente anuale nete între 4,7% şi 12%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 23,5% şi 31,1% , obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna august 2017).
Activele nete ale celor 86 de fonduri deschise locale au crescut în luna august cu 0,3%, până la 20,7 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 17%.
Fondurile deschise local
De asemenea, fondurile deschise locale au înregistrat în luna august ieşiri nete de 108,8 milioane de lei (22,5 milioane de euro), fiind vizate cele de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (-92,5 milioane de lei), cele cu capital protejat (-8,7 milioane de lei), cele de randament absolut (-7,1 milioane de lei), cele de acţiuni (-6,4 milioane de lei) şi fondurile diversificate (-4,2 milioane de lei), în vreme ce fondurile reunite sub categoria „alte fonduri” (10,1 milioane de lei), au înregistrat intrări nete.
În ceea ce privește activele nete exprimate în lei ale celor 106 fonduri deschise străine distribuite în România, acestea au crescut în luna august cu 3% faţă de luna precedenta, până la un miliard de lei (0,2 miliarde de euro), iar de la începutul anului au scăzut cu 8,4%.
Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 4,2% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna raportată intrări nete de 3,8 milioane de lei (0,8 milioane de euro).
Activele nete ale celor 31 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri şi FP) au scăzut cu 3,6% în luna august, până la 20,8 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro), şi au scăzut cu 11,8% de la începutul anului. Fondurile închise locale au avut intrări nete de 0,1 milioane lei (0,02 milioane de euro) în luna raportată.