Pandemia și paradoxul progresului uman. Perspective și efecte extinse ale crizei COVID
Covid-19 este probabil cel de al treilea coronavirus care a făcut saltul de la lilieci la oameni după 2002. SARS a omorât cel puțin 774 de oameni după ce a apărut în provincia Guangdong a Chinei, provenind cel mai probabil de la liliacul mare cu potcoavă, de la care a trecut la oameni prin intermediul viveridelor. MERS, semnalat prima dată în Arabia Saudită, s-a răspândit în 2012 la oameni de la lilieci prin intermediul cămilelor, conform ft.com
Între 1940 și 2004 au apărut la oameni nu mai puțin de 335 de noi boli infecțioase, din care 60% au sărit de la animale la oameni prin așa-zise evenimente colaterale impredictibile [„spillover events” în original – n.trad.], conform unei analize publicate în revista Nature. Dintre acestea, 72% au provenit de la animale sălbatice.
Riscul unor pandemii mai grave decât cea prin care trecem acum
În 1962 nu era dificil să crezi că Burnet avea dreptate. Începând din secolul 19 nutriția mai bună, locuințele rezistente la șobolani, apa curată și sistemele de canalizare au limitat considerabil răspândirea bolilor infecțioase. Până la momentul prognozei lui Burnet antibioticele și vaccinurile produseseră deja noi miracole. În decurs de două decenii variola avea să fie eradicată și poliomielita eliminată din mai toate țările avansate.
Însă Burnet nu a luat pe de-a-ntregul în calcul ceea ce am putea numi paradoxul progresului. În spatele fiecărui progres al umanității, de la viteza călătoriilor și până la tehnicile agricole intensive, sunt ascunse pericole.
Exact aceiași factori care ne permit să creăm surplus de hrană sau vaccinuri cu mesager ARN ne expun și la riscul unor pandemii mai grave decât cea prin care trecem acum. Cu cât umanitatea împinge mai mult lumea spre dezechilibru – prin despădurire, distrugerea biodiversității și creșterea temperaturilor atmosferice -, cu atât mai mare va fi pericolul pe care-l reprezintă agenții patogeni pentru noi.
Să luăm agricultura ca exemplu. Civilizația umană așa cum o cunoaștem nu ar fi fost posibilă dacă vânătorii-culegători nu s-ar fi sedentarizat în sate. Însă acele condiții erau în același timp ideale pentru ca agenții patogeni să treacă de la animalele domesticite la oameni. Gripa e posibil să fi evoluat din gripa aviară, în vreme ce rujeola provine de la virusul pestei bovine. Acum mulți dintre noi trăim în aglomerări urbane dense, perfecte pentru schimbul de cunoaștere, dar perfecte și pentru răspândirea agenților patogeni.
Tehnicile agricole mai avansate le-au permis oamenilor să mărească randamentul recoltelor și să hrănească o specie care scapă tot mai mult de sub control. Sfidându-l pe Thomas Malthus [economist englez; a teoretizat „capcana malthusiană”: omul folosește surplusul de hrană pentru a crește populația, în detrimentul nivelului de trai – n.trad.], numărul nostru a explodat de la cele 900 de milioane existente pe vremea când specula el despre limitele populației umane, la cumpăna secolelor 18-19, la 7,8 miliarde în ziua de azi. Acum, numai câteva mamifere, între care vacile și șoarecii, ne depășesc ca număr.
Acapararea de habitate de către om constituie un alt factor de risc
Acest succes al înmulțirii noastre accelerate are și o latură negativă. Din punctul de vedere al unui parazit, ce altă strategie mai bună decât infectarea omului poate exista? După cum se exprimau Paul și Anne Ehrlich, care au avertizat cu privire la „bomba populației” încă de acum mai bine de 50 de ani, infiltrarea lui homo sapiens echivalează cu a „câștiga lozul cel mare”.
Acapararea de habitate de către om constituie un alt factor de risc. Pe măsură ce așezările se mută mai aproape de păduri și de fauna lor, crește și probabilitatea ca agenții patogeni să facă saltul între specii. Febra hemoragică Marburg și HIV, un virus care a ucis cam 33 de milioane de oameni, provin de la primate. Și zoonozele nu se limitează doar la țările tropicale. Răspândirea populației urbane din SUA spre suburbii a creat condițiile prielnice pentru ca boala Lyme, o boală ce poate produce dizabilități, să treacă de la căpușe la oameni. Iar schimbarea climei alterează harta regiunilor în care pot supraviețui diverși agenți patogeni.
Și viteza e mult îndrăgită de agenții patogeni. A treia pandemie de ciumă bubonică nu s-ar fi răspândit probabil dincolo de sudul Chinei, dacă boala n-ar fi ajuns în 1894 în porturile Canton și Hong Kong. De acolo navele cu aburi au transportat-o în marile porturi ale lumii, ajungând să omoare peste 10 milioane de oameni. Avioanele sunt acceleratori pentru agenții patogenii. Astăzi, o nouă boală poate sări de la animal la om în America Latină, Africa Centrală sau Asia de Sud-Est și e numai o chestiune de ore pentru a ajunge oriunde pe glob.
Multe dintre lucrurile pe care trebuie oamenii se le facă sunt evidente. Trebuie să încetăm să mai facem comerț cu specii exotice, mai ales când ele sfârșesc într-o farfurie. Trebuie să reglementăm strict piețele în care se vând animale. Ar trebui să încetăm să mai creștem nurci și alte animale pentru blană.
Trebuie să investim în sisteme de avertizare timpurie, astfel încât focarele de boală apărute oriunde să fie detectate și aduse sub control rapid. Trebuie să pompăm bani în platforme pentru vaccinuri și în capacitatea de producție de vaccinuri, astfel încât, dacă o boală reușește să se răspândească, să fie neutralizată rapid. Mai presus de toate, trebuie să oprim distrugerea naturii care dezlănțuie forțe patogene pe care nu le putem controla.
