Pandemia de coronavirus va costa industria globală a asigurărilor aproximativ 203 miliarde de dolari în 2020, ceea ce o va face unul din cele mai costisitoare evenimente cu care s-a confruntat vreodată sectorul asigurărilor, alături de uraganul Katrina sau atentatele de la 11 septembrie, a estimat joi grupul britanic Lloyd’s of London, informează AFP.
Lloyd’s a precizat că se aşteaptă să plătească despăgubiri care au legătură cu pandemia în valoare de 4,3 miliarde de dolari, o sumă similară cu pierderile înregistrate din cauza atentatelor teroriste din SUA de la 11 septembrie.
Până în prezent, pandemia de coronavirus a provocat decesul a 300.000 de persoane şi a infectat peste patru milioane de persoane din întreaga lume.
Sumele ar putea creşte dacă măsurile de izolare vor fi menţinute timp de mai multe luni
Potrivit Lloyd’s of London, pandemia de coronavirus va provoca pierderi de 107 miliarde de dolari companiilor de asigurări, de pe urma anulării unor evenimente sau a asigurărilor pentru călătorii de exemplu, la care se vor adăuga alte 96 miliarde de dolari sub forma pierderilor de pe urma portofoliilor de investiţii, ca urmare a prăbuşi pieţelor financiare îngrijorate de recesiunea provocată de paralizarea economiilor.
„Industria globală a asigurărilor plăteşte o gamă largă de poliţe pentru a sprijini companiile şi persoanele afectate de Covid-19”, a declarat John Neal, directorul general de la Lloyd’s of London. Potrivit acestuia, ceea ce face această pandemie unică este „nu doar impactul uman şi social devastator, ci şi şocul economic”, cu o explozie a şomajului, a falimentelor şi o prăbuşire a Produsului Intern Brut în numeroase ţări.
Lloyd’s, una din cele mai vechi instituţii din City-ul londonez, a avertizat că sumele evocate ar putea creşte dacă măsurile de izolare vor fi menţinute timp de mai multe luni. Scenariul său actual este construit pe ipoteza că regulile de distanţare socială vor fi menţinute până la finele lunii iunie după care vor fi relaxate progresiv pe parcursul celui de al doilea semestru, scrie Agerpres.
Grupul britanic avertizată că deocamdată este dificil de evaluat impactul economic şi social precis al Covid-19, ţinând cont de amploarea şi complexitatea şocului, dar cu toate acestea costul total pentru toate companiile de asigurări din lume ar urma să fie mai mare decât cel al uraganului Katrina sau al atentatelor de la 11 septembrie.