Iranienii au nevoie de "aproximativ un an" ca să producă suficient uraniu îmbogăţit pentru o bombă atomică, dacă se hotărăsc să deţină arma nucleară, a afirmat duminică şeful Pentagonului, Leon Panetta, potrivit căruia Statele Unite vor face "tot ce este necesar" pentru a împiedica acest fapt.
"Există un consens că în cazul în care se hotărăsc să o facă, le va trebui aproximativ un an pentru a fi capabili să producă o bombă şi încă un an sau doi pentru ca să o instaleze pe un vector", cum ar fi o rachetă, a declarat secretarul american al Apărării în cursul emisiunii "60 minutes" a postului de televiziune CBS, scrie Agerpres.
Cele 16 agenţii americane de informaţii, într-un raport de evaluare (National Intelligence Estimate) redactat la începutul lui 2011 şi care demonstrează consensul poziţiei lor, sunt de părere că liderii iranieni au aprecieri diferite în privinţa dotării cu arme nucleare şi că, până în acest stadiu, nu au luat nicio decizie de construire a unei arme atomice, chiar dacă îşi continuă programul controversat.
"Statele Unite, iar preşedintele (Barack Obama) a fost limpede în acest sens, nu vor ca Iranul să dezvolte arma atomică. Este o linie directoare pentru noi, la fel de importantă şi pentru israelieni, deci împărtăşim un obiectiv comun", a reafirmat el.
În legătură cu o eventuală intervenţie militară, Panetta nu s-a referit în mod deschis la lovituri aeriene, mărginindu-se să afirme că "sunt avute în vedere toate opţiunile", adăugând: "dacă va trebui să o facem, o vom face".
În discursul său de marţi asupra Stării Uniunii, preşedintele Obama a reafirmat că Washingtonul este "hotărât să împiedice Iranul ca să se doteze cu arme nucleare", dar "o rezolvare paşnică a acestei probleme este, totuşi, posibilă".