Până acum se consideră că persoanele care au fost deja infectate cu SARS-CoV-2 sunt relativ protejate împotriva reinfectării pentru o anumită perioadă de timp. Iată însă că o nouă tulpină, mult mai agresivă, îi ameninţă chiar şi pe aceştia.
După tulpină britanică de coronavirus, considerată mult mai contagioasă decât cea normală, iată că ţara noastră se confruntă acum şi cu o altă ameninţare, respectiv cu tulpina provenită din Africa de Sud.
Aceasta a fost deja depistată la două persoane bolnave din Bucureşti şi Piteşti, potrivit unei clinici private din Capitală, în al cărei laborator au fost secvenţiate 93 de probe. Dintre aceste probe, 72 aveau tulpina britanică, care s-a propagat deja intens în ţară. Autorităţile ştiu deja de peste 200 de cazuri de infectare cu mutaţia britanică.
Persoanele infectate cu tulpina sud-africană sunt o femeie din Bucureşti, care provine dintr-un focar cu trei cazuri de COVID-19, şi un bărbat de cetățenie turcă și s-a infectat în județul Argeș şi despre care INSP nu poate spune deocamdată cum s-a infectat.
Cele trei vaccinuri folosite în România, eficiente împotriva tulpinii sud-africane?
Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, medicul Beatrice Mahler, confirmă că era de aşteptat ca tulpina sud-africană să ajungă şi în ţara noastră, având în vedere că fusese depistată deja în mai multe state europene. Oferă însă vaccinurile folosite în România protecţie suficientă împotriva tulpinii din Africa de Sud?
„Era de așteptat să circule și în România această tulpină, pentru că avem informații că în anumite țări din Europa e deja în circulație. Este o tulpină care pune probleme.
Dacă vorbim de modul în care vaccinurile pe care le avem în România, sunt eficiente și da, știm că Moderna are studii care confirmă eficacitatea. La Pfizer sunt date despre efecte cu o scădere ușoară a eficienței, dacă vorim de forme asimptomatice. Și Astra Zeneca e eficient, pentru că există o protecție pentru formele severe de boală și în cazul infectării cu această tulpină, asta înseamnă că pacienții vaccinați cu Zeneca nu vor face forme de boală care să le pună viața în pericol și asta este cel mai important”, a declarat Beatrice Mahler pentru Digi24.
Atenţie însă! Există şi o altă tulpină, mult mai contagioasă
Valul cu numărul 3 al epidemiei din România va fi produs de către creşterea circulaţiei tulpinii britanice, spune Mahler, însă mai există un risc uriaş, care nu trebuie ignorat de autorităţi: tulpina din Brazilia, care poate infecta chiar şi persoanele care au mai trecut prin boală.
„Ne așteptăm că acest val 3 să fie produs de creșterea circulației tulpinii din Marea Britanie.
Suntem atenți la modul în care va circula tulpină sud-africană și, de ce nu, trebuie să fim atenți la prezența tulpinii braziliene, care e foarte contagioasă și ar aduce risc de infectare și pentru persoanele care au trecut prin boală, undeva la 67%”, a mai precizat managerul de la „Marius Nasta”.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea