„Stresul referitor la cotaţia rublei pare să fi suferit mutaţii într-un mod major și reprezintă acum în esență o problemă internă de retail. În esență, populația sau cea mai mare parte a ei, după ce a asistat recent la prăbuşirea rublei, nu se mai simte confortabil să mai dețină monedă naţională și a decis să facă trecerea la dolari, un fenomen care se observă pe piețele globale emergente în mod regulat în cazul în care moneda locală intră sub presiune severă.”
Aceasta este o schimbare de atitudine care va reprezenta o preocupare majoră a guvernului rus în încercările acestuia de a stabiliza moneda.
Prețurile alimentelor în Rusia au crescut cu 25% de la începutul anului, pe măsură ce încrederea ruşilor în viitorul țării începe să se evapore. Sursele Business Insider la Moscova au spus că mașinile de numerar din capitala rusă au fost golite periodic de clienții nervoşi ai băncilor, dornici de a-şi converti ruble lor în alte monede sau de a cumpăra bunuri înainte ca prețul monedei naţionale să cadă și mai mult.
Pierderea încrederii în moneda naţională ar putea explica de ce șocanta ridicare a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală marți dimineața nu a reușit să oprească prăbuşirea rublei. Dacă oamenii și-au pierdut încrederea în stabilitatea monedei, este puțin probabil să mai fie preocupaţi de nivelul dobânzilor plătite la economiile lor, și se concentrează acum pe trecerea fondurilor proprii în alte monede mai stabile, cât mai repede posibil.
Servicii de schimb valutar din Rusia se luptă pentru a ține pasul cu cererea de dolari și euro.
Rubla s-a apreciat ușor miercuri, pe o piaţă volatilă, după ce Ministerul de Finanţe de la Moscova a anunţat că a început să vândă valută din fondurile sale, fonduri estimate la şapte miliarde de dolari
Decizia face parte din noile măsuri anunţate marţi de Guvern pentru a stabiliza rubla şi piaţa valutară.
Săptămâna aceasta rubla s-a depreciat la un nivel record, forţând Banca Centrală a Rusiei să majoreze rata dobânzii la 17%, o decizie care nu a dus la aprecierea monedei naţionale a Rusiei.
Miercuri, la 10.25 ora României, rubla s-a apreciat cu 3% faţă de dolar, ajungând la cota de 65,62 ruble pentru un dolar şi cu 4,2% faţă de euro, la 81,50 ruble pentru un euro.
Rubla s-a depreciat anul acesta cu aproape 50% faţă de dolar.
Un dealer la o mare bancă rusă a declarat, pentru Reuters, că nu poate fi exclusă o intervenţie a Băncii Centrale a Rusiei.
„Aprecierea rublei pare artificială, deci ar putea fi rezultatul eforturilor Băncii Centrala a Rusiei, deşi nu aş fi sigur 100%. Ar putea fi şi un exportator neascultător, pe care autorităţile l-au convins să vândă valută”, susţine dealerul.
Alexei Deviatov, economist şef la Uralsib, a estimat că Banca Centrală a Rusiei ar putea majora rata dobânzii până la 22-25%.
Rubla rusească s-a prăbuşit, marţi, înregistrând o depreciere de peste 20%, astfel că moneda euro a atins un nivel fără precedent de 100 de ruble, iar dolarul american a atins nivelul record de 80 de ruble, în pofida deciziei Băncii Centrale a Rusiei de a majora dobânda de bază cu 6,5 puncte procentuale, tocmai pentru a apăra cursul de schimb.
Acesta este cel mai grav declin înregistrat de rublă după criza financiară din 1998. Atunci, rubla s-a prăbuşit în câteva zile, fapt care a obligat autorităţile de la Moscova să declare intrarea în incapacitate de plată.
Potrivit unui raport elaborat de Citigroup, Societe Generale este banca cu cea mai mare expunere pe Rusia, de 25 de miliarde de euro, Raiffeisen are o expunere de 15 miliarde de euro pe Rusia şi o expunere de 4,9 miliarde de euro pe Ucraina. Urmează UniCredit cu o expunere de 18 miliarde de euro pe Rusia.