Diana Șoșoacă este complet împotriva digitalizării accelerate a plăților. Aceasta consideră că mediul virtual poate fi foarte periculos pentru cetățeni.
Diana Șoșoacă avertizează populația în legătură cu digitalizarea plăților
Senatoarea independentă i-a îndemnat pe români să utilizeze banii cash de fiecare dată când pot.
„Scoateți-vă de-acum, duceți-vă la toate bancomatele, goliți bancomatele! Să începeți să vă scoateți toți banii din bănci! Eu, în calitate de senator al României, solicit românilor să-și scoată toți banii din bănci! Începeți să plătiți cu cash! Este prima lovitură pe care puteți să o dați ocultei mondiale.
Vă rog frumos, din suflet, ascultați-mă ce spun. Niciodată nu v-am învățat de rău. Rupeți băncile alea, scoateți toți banii! Începeți să plătiți cash! Va fi o luptă dură dată ocultei mondiale, pentru că ei deja nu mai doresc să lucreze pe bani cash (…)
Deja în Parlament avem inițiativă legislativă în care fiecare român să fie obligat să aibă un card bancar. Există o inițiativă făcută de USR. Astfel, să se meargă ușor, ușor, către desființarea banului și să li se acorde un credit pe card în funcție de muncă. E deja implementată în China. Dacă faci o greșeală, nu respecți niște reguli ale societății, impuse de ei, nu mai ai bani să-ți cumperi nici măcar o pâine.
Dacă vreți să faceți ceva util pentru salvarea noastră, a României și a celorlalte țări, scoateți-vă toți banii din bănci! Cum vine salariul, scoateți banii cash. Nu mai plătiți cu cardul! Vă rog frumos, faceți lucrul ăsta!”, a declarat aceasta pe internet, într-un live cu Luis Lazarus.
https://www.tiktok.com/@simonastanoiu/video/7160458788640787718?is_from_webapp=1&sender_device=pc&web_id=7152781893065852421
Bancomatele au început să dispară
Din ce în ce mai mute bancomate sunt scoase din funcțiune la nivel mondial. „Campioană” din acest punct de vedere este Australia, unde s-au închis peste 1.600 de sucursale la nivel național, în ultimii șase ani. De asemenea, peste 300 de sucursale au fost desființate doar în ultimul exercițiu financiar.
După ce s-au închis sucursale la o viteză amețitoare, numărul australienilor care folosesc internet banking a crescut la 89%. Anual, mii de bancomate din Occident sunt scoase din funcțiune, pentru a facilita noul „trend”, și anume tranziția la portofelul digital.
Din ce în ce mai mulți juriști și economiști vorbesc despre viitorul banilor fizici (Fiat money). Avocatul Veronica Dobozi spune că omenirea se îndreaptă cu mare viteză către o nouă eră: explozia banilor digitali, respectiv dispariția banilor fizici. În opinia acesteia, tranziția completă la portofelul digital va aduce beneficii, dar și pericole.