Un tren de metrou cu 2.000 de călători la bord a fost la un pas de a deraia, în urmă cu două săptămâni, în urma unei defecţiuni apărute la sistemul de direcţie, a declarat, luni, Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM).
Aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex pichetează Palatul Victoria între orele 12:00 şi 14:00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de la metrou.
„Un boghiu la un tren este, ca să explic mai bine, cum este direcţia la maşină, este ca şi cum ai pierde direcţia unei maşini. Trenul ar fi putut deraia, ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat. Riscurile sunt mari, pentru că mediul este închis. Erau în acel moment circa 2.000 de călători, pentru că era oră de vârf, riscau să-şi piardă viaţa acolo. Este un eveniment pe care îl semnalăm, pentru că este fără precedent în metroul bucureştean, timp de 39 de ani”, a spus Rădoi.
El a adăugat că acest lucru s-a întâmplat acum două săptămâni, iar, în urmă cu trei săptămâni, a avut loc un incident similar, însă la un tren care era în curs de a se retrage şi nu circula cu călători.
„A fost o defecţiune la o piesă numită bieletă”, a susţinut Rădoi, arătând jurnaliştilor mai multe planşe cu echipamente erodate.
Întrebat de ce există riscul acestor accidente, el a răspuns: „Pentru că acei oameni care fac licitaţiile pentru trenuri, care fac recepţia trenurilor şi trebuie să fie atenţi la tot din punct de vedere tehnic, sunt interesaţi de ei, nu de metrou, nu de români şi România. Nu ţin cont de faptul că este o unitate subvenţionată şi că sunt banii românilor acolo. Ei pun, din punctul meu de vedere, carul înaintea boilor, interesul lor, nu interesul României şi al responsabilităţii pe care o au”.
Rădoi a mai spus că, după 17 octombrie, când expiră contractul colectiv de muncă, sindicatele nu exclud declanşarea grevei generale, dacă solicitările lor nu sunt rezolvate până atunci.
Metrorex transportă circa 700.000 de călători pe zi.
Protestele vor continua marţi, 28 august, între orele 12:00 – 14:00, în faţa Guvernului României.
USLM a organizat în zilele 20, 21, 22 şi 23 august 2018, între orele 12:00 – 14:00, pichete de protest în fata Ministerului Transporturilor, în care s-a atras atenţia asupra problemelor existente la Metrorex. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova a răspuns, vineri, solicitării de a discuta cu liderii USLM, după acţiunile de pichetare organizate în cursul săptămânii în faţa ministerului.
„S-a avut în vedere dezbaterea şi analizarea revendicărilor înaintate de USLM pentru care conducerea ministerului Transporturilor şi-a manifestat permanent în cadrul discuţiilor de până acum întreaga disponibilitate. Reprezentanţii USLM au cerut suplimentar faţă de adresele înaintate la minister, întocmirea unui document oficial referitor la poziţia ministerului faţă de revendicările organizaţiei sindicale. În acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, le-a cerut liderilor sindicali să formuleze o solicitare în acest sens. Potrivit Legii nr.62/ 2011 a Dialogului Social, pentru întrunirea Comisiei de Dialog Social este necesară convocarea tuturor membrilor, respectiv a reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi patronale, reprezentative la nivel naţional. În acest context, reprezentanţii USLM nu au dorit continuarea discuţiilor”, se notează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
La finalul întâlnirii, ministrul Şova şi-a manifestat în continuare întreaga disponibilitate la dialog cu reprezentanţii sindicatului, în vederea identificării unor soluţii constructive care să asigure o dezvoltare bazată pe principii solide şi corecte a Metrorex, discuţii care să fie în conformitate cu principiile enunţate în legislaţia privind dialogul social.
„Principala revendicare a USLM este prelungirea contractului de închiriere a spaţiilor comerciale din staţiile de metrou între Sindomet şi Metrorex, care expiră la finalul lunii septembrie a.c. Ministrul Transporturilor Lucian Şova consideră că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor”, precizează ministerul de resort.
Pe de altă parte, sindicaliştii USLM au precizat, într-un comunicat de presă, că au solicitat ministrului Transporturilor încheierea unui proces verbal al întâlnirii privind rezolvarea revendicărilor, conform unui program stabilit de comun acord, însă oficialul „a refuzat categoric”.
„În fiecare zi de pichet, s-a dorit depunerea la cabinetul ministrului Şova a unei adrese prin care reclamam ministrului situaţia existenta la Metrorex, şi de fiecare dată am fost refuzaţi şi trimişi la registratura ministerului. În data de 23.08.2018 am primit de la Direcţia de Dialog Social din cadrul Ministerului Transporturilor o adresă, prin care erau invitaţi reprezentanţii USLM şi ACM la o întâlnire cu ministrul Şova. În urma invitaţiei ne-am prezentat în data de 24.08.2018, la ora 10:00, la sediul Ministerului Transporturilor la întâlnirea cu ministrul Şova. La prezentarea părţilor, delegaţia comună USLM şi ACM a solicitat ministrului încheierea unui proces verbal al întâlnirii privind rezolvarea revendicărilor conform unui program stabilit de comun acord. Ministrul Şova a refuzat categoric încheierea unui act prin care să îşi asume responsabilitatea, considerând întâlnirea ca fiind amicală, şi nu conformă legii Dialogului Social”, subliniază sindicaliştii. AGERPRES