Indicii bursieri de pe Wall Street au scăzut cu aproximativ 3% după deschidere, iar indicele Dow Hones Industrial a pierdut aproape 1.000 de puncte, anulând întreaga creştere din acest an, relatează Reuters, conform news.ro.

Pierderi de miliarde pe bursele europene

Din cauza numărului tot mai mare de îmbolnăviri în Italia, bursa de la Milano s-a contractat cu peste 5,5%.

Bursele de la Frankfurt şi Paris au scăzut cu peste 4%, iar indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 3,8%, pierzând cel puţin 400 de miliarde de dolari din capitalizare în numai câteva ore.

Și la București, Bursa de Valori a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni. De asemenea, indicele principal BET a pierdut 2,46% din valoare, coborând la 9.849,05 de puncte.

În același timp, prețul aurului a urcat cu 2,5%, la 1.680 doalri uncia, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani.

Obligaţiunile au crescut la rândul lor. Randamentul titlurilor Trezoreriei americane pe termen de 10 ani a scăzut la sub 1,36%, pentru prima oară din iulie 2016.

Titlurile Trezoreriei SUA cu scadenţă de 30 de ani au atins un minim record de sub 1,81%.

Randamentul obligaţiunilor germane a scăzut la rândul său, la 0,48%, cel mai redus nivel în peste patru luni.

Virusul a ucis 2.592 de oameni în China, unde au fost raportate 77.150 de cazuri, şi s-a răspândit în 28 de ţări şi teritorii, iar bilanţul deceselor în afara Chinei este de aproximativ două duzini.